De ce sunt sărbătoriți împreună Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Bisericile apostolice îi prăznuiesc în fiecare an, pe 29 iunie, pe cei doi mari propovăduitori ai învăţăturii creştine, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ce se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, de vreme ce sunt singurii sfinți a căror sărbătorire este precedată, la ortodocşi şi greco-catolici, de post.

Ei au fost „căpetenii apostolilor” şi „lumii învăţători”, contribuind, prin râvna lor, la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii. Sunt sărbătoriţi împreună, deoarece tradiţia consemnează că au suferit moarte martirică în aceeaşi zi, 29 iunie, anul 67. Sf. Apostol Petru era iudeu, fiind fiul pescarului Iona din localitatea Betsaida şi frate cu Sf. Andrei, „cel dintâi chemat la apostolie”. Numele lui Petru era Simon, dar Mântuitorul Iisus Hristos i-a dat numele simbolic de Petru sau „Chefa/Chifa” (care înseamnă piatră), fiindcă îi spune: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui”. Petru a fost chemat de Mesia să devină „pescar de oameni” şi a făcut parte, împreună cu fraţii Iacov şi Ioan, dintr-un grup restrâns de apostoli, mai apropiaţi de Mântuitor, care au luat parte la învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Faţă de pe Muntele Taborului, precum şi la alte minuni săvârşite de Iisus. După Înălţarea la cer a Domnului, „Faptele Apostolilor” prezintă mai multe din activitatea lui. Astfel, Petru a propus alegerea unui nou apostol în locul lui Iuda. Cuvântarea însufleţită a lui Petru în ziua Pogorârii Sfântului Duh duce la convertirea a 3.000 de oameni, care vor forma prima comunitate creştină din Ierusalim, de aceea, momentul este considerat a fi cel de întemeiere a Bisericii Creştine. Săvârşeşte mai multe minuni: vindecarea ologului din templul de la Ierusalim, vindecarea unui paralitic din Lido, învierea Tavitei din Ioppe, mărturisind mereu cu smerenie că Iisus Hristos lucrează prin el, că el este doar o unealtă, astfel că „mulţi au crezut în Domnul”.
Tradiţia Bisericii spune că Sf. Ap. Petru a predicat şi într-o serie de provincii din Asia Mică, iar în ultima parte a vieţii s-a aflat la Roma. Acolo a fost martirizat, fiind răstignit pe cruce aşa cum şi-a dorit, să moară ca Mântuitorul, dar călăii lui l-au răstignit cu capul în jos, la 29 iunie în anul 67, în timpul persecuţiilor poruncite de împăratul Nero împotriva creştinilor.

Din prigonitorul creștinilor, „Apostolul neamurilor”

Sfântul Apostol Pavel, ce se numea la naştere Saul, era iudeu originar din oraşul Tars. A venit de tânăr la Ierusalim, pentru a studia în şcoala renumitului învăţător al Legii Vechi, Gamaliel. El s-a manifestat mai întâi ca un înverşunat prigonitor al creştinilor, fiind cel care a păzit hainele ucigaşilor primului martir creştin, arhidiaconul Ştefan. Însă, Saul se întâlneşte cu Dumnezeu pe drumul Damascului. Acolo, Dumnezeu ­care îl întreabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”, ­îi ia pentru un timp darul vederii, deschizându-i în schimb ochii sufletului şi ai minţii. Astfel, creştinul botezat Pavel devine „vas ales”, Sfântul şi Marele Pavel, „Apostolul neamurilor”. Supranumele acesta este confirmat de activitatea sa misionară, călătoriile prin comunităţile creştine din Europa şi Asia Mică, dar şi prin cele 14 epistole adresate diferitelor comunităţi creştine, în care propovăduieşte Evanghelia, dar şi unirea dintre credincioşi. În anul 67, tot în 29 iunie, este martirizat prin tăierea capului. Sf. Ap. Pavel este considerat cel mai de seamă misionar al tuturor veacurilor.

CITIŢI ŞI:

BRAŞOV. Trei biserici din culte diferite au hramul. 9.000 de sărbătoriţi în judeţ

SÂNPETRU DE VARĂ. Ce nu e bine să faceți astăzi