Cultură

Corul Madrigal va concerta la British Museum din Londra

 

Corul Naţional de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va concerta, pe 24 aprilie 2018, la British Museum din Londra, în cadrul Festivalului „Europe and the world”, informează Biroul de Presă al prestigiosului ansamblu.

Cu o zi înainte de concert, Corul Madrigal este invitat în studioul BBC Radio 3, pentru a susţine un scurt recital live în cadrul emisiunii „In Tune”, prezentată de Sean Rafferty şi Katie Derham.

„În momentul în care am trasat direcţia repertorială pentru acest concert, mi-am propus să unesc două stiluri total diferite, savuroase în egală măsura, care au existat în acelaşi moment, în două spaţii culturale diferite. Aşa a reieşit alăturarea a două perioade şi stiluri muzicale distincte ca sonoritate, stilul Bizantin şi stilul Renascentist. În partea renascentistă însă găsim madrigale şi motete specifice Şcolii Europene şi mai cu seamă Şcolii Englezeşti din acea perioadă. La final, am pregătit o surpriză, incluzând o compoziţie actuală, reprezentativă pentru identitatea naţională a corului”, a declarat Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal.

Festivalul „Europe and the world”, programat în perioada 16-29 aprilie 2018, este un proiect cultural organizat de British Museum şi Staatliche Kunstsammlungen, fiind finanţat de Ministerul German de Externe.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button