Cultură

Concert extraordinat al Corului Bach al Bisericii Negre din Brașov, la Lisabona, cu ocazia încheierii Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene

  • orga-biserica-neagra.jpg
 

Încheierea Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene va fi marcată în Portugalia printr-un concert extraordinar al Corului Bach al Bisericii Negre din Braşov la Mânăstirea Ieronimilor, cel mai prestigios lăcaş de cultură şi de cult al Lisabonei, anunță Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona.

Evenimentul va avea loc în 27 iunie. Începând cu ora 17.00, Corul Bach, condus şi acompaniat de organistul Steffen Schlandt, va interpreta lucrări vocale şi de orgă care privilegiază bogăţia muzicală a României şi Portugaliei, reprezentante ale latinităţii, situate la extremităţile estică şi vestică ale Europei. Programul concertului cuprinde lucrări corale de marcă din cele două ţări, alături de capodopere ale muzicii clasice europene. 

La manifestare sunt invitate oficialităţi portugheze, personalităţi ale vieţii publice lusitane, membri ai corpului diplomatic, ai diasporei româneşti şi mass media.

Partenerii portughezi ai Ambasadei României şi ICR Lisabona în organizarea evenimentului sunt: Ministerul Culturii, Direcţia Generală a Patrimoniului Cultural (DGPC) şi Mânăstirea Jeronimos. 

Accesul la concert este liber.

Corul Bach al Bisericii Negre din Braşov a fost înfiinţat în anul 1933 de către cantorul Victor Bickerich, fiind cel mai vechi cor transilvan cu funcţionare neîntreruptă. Marele organist Hans Eckart Schlandt preia conducerea sa în 1965 iar în 1993 desprinde din el Corul de tineret Bach. Începând cu anul 2004, Steffen Schlandt este dirijorul, atât al corului de tineret, cât şi al Corului Bach. Repertoriul formaţiei cuprinde piese din perioada Evului Mediu până la modernism. 

Steffen Schlandt a absolvit Academia de muzică „Gheorghe Dima” (prof. Ursula Philippi) din Cluj, România. A fost bursier DAAD (Serviciul German de Schimb Academic) şi al Asociaţiei Diakonisches Werk, la Facultatea de muzică din Trossingen (prof. Christoph Bossert), apoi la Wurzburg. A participat la restaurarea mai multor orgi din patrimoniul transilvan (Braşov, Rupea, Bod, Hamba etc.). A concertat în Germania, Franţa, Elveţia, Suedia, Italia, Croaţia, Israel, Ungaria şi România. Din 2004 este dirijorul corului “Bach” şi organist al Bisericii Evanghelice C.A. din Braşov (Biserica Neagră). În prezent este profesor asociat la Facultatea de Muzică din Braşov şi coordonatorul grupului Capella Coronensis. 

Mânăstirea Ieronimilor este cel mai prestigios lăcaş de cultură şi de cult din Lisabona, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO din 1983. Regele Manuel I a fost cel care a comandat construirea sa, pentru a comemora călătoriile şi realizările lui Vasco da Gama, lucrările fiind încheiate la începutul secolului XVI. Adăposteşte mormintele lui Vasco da Gama şi al lui Luis de Camoes, monumentul fiind vizitat de peste un milion de turişti anual.

Aripa vestică a mânăstirii, care a fost construită în anii 1850, găzduieşte două dintre cele mai notabile muzee din Lisabona, inclusiv Muzeul Naţional de Arheologie, unde Ambasada României şi ICR Lisabona au organizat, în 2018, Sezonul Cultural Românesc. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button