Cultură

Celebrul părinte Constantin Necula vine special la BRAŞOV

 

Mult îndrăgitul părinte Constantin Necula, celebru deja pentru vorbele de duh memorabile şi felul „spumos” de a vorbi despre adevăruri profunde, vine special la Brașov ca să discute despre conștientizarea autismului în rândul comunității, prin demitizarea stigmatelor puse persoanelor cu autism și familiilor lor.
Pr. Constantin Necula este consilier misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu. Asociația „Copiii de Cristal”, condusă de Gabriela Plopeanu, este cea care organizează dezbaterea publică „Iisus Hristos, curajul nostru”. Evenimentul are loc vineri, 25 martie, începând cu ora 18.00, la Sala Patria. Din partea Protopopiatului Ortodox Brașov, co-organizatorul dezbaterii, va fi prezent părintele protopop pr. Dănuț Gheorghe Benga, care va modera dezbaterea.  
Intrarea este liberă!
„Evenimentul face parte din seria manifestărilor organizate de Asociația „Copiii de Cristal” cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare asupra Autismului, care se sărbătorește în toată lumea pe 2 aprilie. Cu această ocazie, ne propunem să atragem atenția asupra problemelor cu care se confruntă familiile care au un membru diagnosticat cu TSA, precum și să informăm asupra a ceea ce înseamnă tulburările din spectrul autist”, spune Gabriela Plopeanu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare