Caravana voluntariatului „natural” se încheie la Brașov
ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate vă invită să participaţi la întâlnirea cu studenţii din Universitatea „Transilvania” şi cu reprezentanţii ONG-urilor de mediu care va avea loc astăzi, de la ora 10.00, în amfiteatrul din cadrul Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere (lângă Maternitate).
Întâlnirea are ca scop promovarea oportunităţilor de voluntariat din ariile naturale protejate şi facilitarea colaborări între studenţi şi administratorii de arii naturale protejate.
Activitatea face parte din Caravana „Implica-te! E NATURAL să fii voluntar” desfăşurată în șase centre universitare din România şi care are ca scop încurajarea voluntariatului în sprijinul ariilor protejate prin promovarea oportunităţilor de voluntariat înscrise pe platforma dedicată protecţiei naturii www.voluntariatnatura.ro. Proiectul „Implică-te! E NATURAL să fii voluntar” este implementat în perioada aprilie 2015 – martie 2016, de ProPark – Fundaţia pentru Arii Protejate împreună cu Federaţia Coaliţia 2000 şi Asociaţia Administratorilor de Arii Naturale Protejate şi este finanţat prin contribuţia granturilor SEE, 2009-2014, din cadrul programului Fondului ONG în România.
Proiectul „Implică-te! E NATURAL să fii voluntar” propune soluții pentru stimularea cetățeniei active prin acțiuni de voluntariat pentru protecția naturii. Proiectul va crește capacitatea administratorilor ariilor protejate (AP) de a crea programe de voluntariat în sprijinul protecției naturii.
În cadrul proiectului a fost elaborat un studiu în ariile protejate din România despre implicarea activă a cetățenilor în acțiuni de voluntariat în domeniul protecției naturii, care a stat la baza organizării a doua sesiuni de instruire pentru dezvoltarea de competenţe privind managementul voluntarilor pentru protecția naturii. Participanții la curs au realizat un program de voluntariat care enumer[ oportunitățile specifice de voluntariat, durata activităților precum și profilul voluntarilor care se vor implica în activitate. Din cadrul acestor programe au fost selectate 10 propuneri de activități în ariile protejate, care au fost finanțate prin proiectul „ Implică-te! E NATURAL să fii voluntar”. În vederea promovării oportunităților de voluntariat, a fost creată platformă voluntariatnatura.ro care va cuprinde programe de voluntariat din ariile protejate, dând posibilitatea potențialilor voluntari să se implice în diverse activități.
O parte din activitățile de voluntariat organizate în cadrul proiectului au fost documentate prin realizarea unui film care promovează posibilitatea de implicare în cauze pentru protecția naturii.
Deoarece inițiatorii cred că studenții și reprezentanții ong-urilor de mediu doresc să se implice în activități specifice de protecția a naturii, s-a organizat o caravană de promovare a oportunităților de voluntariat din ariile protejate în șase centre universitare din țară (care a început în 2 martie la Bucureşti și se va încheia astăzi Braşov).
Proiectul se va încheia cu un seminar național de diseminare a rezultatelor proiectului în rândul administrațiilor ariilor protejate, ong-urilor de mediu, companiilor care desfășoara programe de CSR (responsabilitate socială). „Implică-te! Implică-te! E natural să fii voluntar!” este implementat de ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate împreună cu Federaţia Coaliţia 2000 şi Asociaţia Administratorilor de Arii Naturale Protejate.
Proiectul are un buget de 38.800 de euro, dintre care 34.985 reprezintă contribuţia granturile SEE, 2009-2014, din cadrul programului Fondului ONG în România.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.