Cultură

Caravana Veseliei vine la BRAȘOV. Este o bună ocazie pentru a face și donații pentru copii necăjiți

 

În 17 iulie, copiii vor avea parte de o zi magică, pentru că vor avea parte de activități complexe, ateliere creative și vor participa la cel mai jucăuș picni. Ei își vor afișa zâmbetele colorate în Spectacolul „Năzdravanii”, un spectacol educativ, hazliu, cu multă distracție și joacă, susținut de trupa de teatru Showlandia.

Nici părinții nu sunt lăsați de-o parte, căci vor avea posibilitatea să petreacă alături de copiii lor timpul într-un mod plăcut, să se întoarcă la copilărie, să regăsească plăcerea jocului și bucuria de a fi copil.

„Picnicul cu personaje de poveste”, atelierele „Facem zmeul cel mai zmeu” și „Păpușa Pove” vor avea loc la Clubul Copiilor (Aleea Tiberiu Brediceanu, zona Star), începând cu ora 11.30, iar Spectacolul interactiv „Năzdrăvanii” va avea loc la Centrul Cultural Reduta, de la ora 18:00.

După cum spun organizatorii, „Caravana veseliei” va fi una cu adevărat a veseliei nu numai pentru copiii brașoveni, ci și pentru copiii nevoiași de la Glodeanu, evenimentul având și o latură caritabilă (o parte venituri va fi direcționată pentru achiziționarea de alimente pentru copii).

În anul 2013, organizatorii au fost mesagerii zâmbetelor și gândului bun ale brașovenilor la copiii de la Orfelinatul Mănăstirii Dumbrava, în anul 2014 la copiii de la Orfelinatul Valea Plopului, iar în 2015 și 2016 la fetițele de Orfelinatul Mănăstirii Mărcuș.

Astfel, pe parcursul întregii zile de 17 iulie, persoanele care doresc să contribuie prin donații: cărți, haine în stare buna, alimente sau bani, vor putea să le aducă organizatorilor, la Centrul Cultural Reduta.

Costul unui bilet la spectacol este de 22 lei și se pot achiziționa de la Centrul Cultural ”Reduta”. Toate detaliile referitoare la programul atelierelor, spectacol și copiii din Glodeanu, pot fi accesate pe: www.unparintemaibun.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button