Cultură

BRAȘOV. vibrate!festival aduce în oraș 25 de evenimente artistice, unele în premieră. Cine s-ar fi gândit la muzică clasică… pe zgură?

 

Nu mai puțin de 25 de evenimente artistice vor avea loc la Brașov, în perioada 9 – 18 iunie, în cadrul unei noi ediții vibrate!festival, care își propune și de această dată să aducă muzica clasică în locuri neconvenționale, pentru a deveni accesibilă oricui.

Astfel, vibrate!festival va fi prezent atât în spații convenționale, cât și în locuri inedite, precum la bibliotecă sau pe terenul de tenis, pentru a atrage cât mai mulți tineri.

„Primele acorduri vibrate! se vor auzi în 9 iunie, la Biserica Romano-Catolică, într-un «Impuls» dat de violonistul Vlad Maistorovici, directorul festivalului și unul dintre cei mai valoroși tineri compozitori din prezent, împreună cu dinamica orchestră galeză Sinfonia Cymru”, potrivit reprezentanților Asociaţiei Culturale „Paul Constantinescu 2009”, care organizează evenimentul în colaborare cu Depoul de Ară Urbană, beneficiind de sprijin financiar de la bugetul local și AFCN.

În cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că valoarea totală a proiectului este de 381.712 lei, din care 98.500 de lei reprezintă sprijinul acordat de Primăria Brașov, prin Ghidul de finanțare a proiectelor culturale.

vibrate!festival va oferi șansa unei prime audiții mondiale a unei creații aparținând compozitorului britanic Mark Anthony Turnage, care va fi prezent la Brașov, într-un concert inedit la Centrul Multicultural, chiar de ziua lui.

Tot la această ediție va participa și trupa românească Subcarpați – care îmbină hip-hop-ul, folclorul și dub-step.

vibrate!festival o aduce la Brașov și pe soprana Teodora Gheorghiu, la Bastionul Țesătorilor și sala Patria.

Ca și în alți ani, un loc extrem de important îl ocupă evenimentele cu accent pe latura educațională, reunite sub umbrela Sinestezia – masterclass-uri, dialoguri despre muzică, ateliere de tip „outreach”, dedicate persoanelor cu autism, copiilor de la centrele de plasament și celor care în mod obișnuit nu au acces la astfel de evenimente.

De asemenea, vor fi organizate expoziții, căutând să surprindă pulsul unui oraș în sărbătoare artistică și muzicală.

Biletele pentru concerte costă între 20 și 50 de lei. Detalii despre program și locurile de unde pot fi achiziționate bilete găsiți AICI!

La toate concertele, elevii și persoanele cu dizabilități vor avea intrarea gratuită.

Pentru noutăţi urmăriți pagina de internet – www.vibratefestival.ro – şi alăturați-vă comunității de pe facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare