BRAŞOV. „Urmaşii” lui Apan l-au colindat pe… Hruşcă
După mai bine de 20 de ani, la rugămintea lui Cătălin Muntean, primarul municipiului Codlea, îndrăgitul artist Ştefan Hruşcă a ajuns pe scena superbei Case de Cultură, recent inaugurată după ampla reabilitare, pentru a susţine un concert de colinde. Evenimentul a avut loc chiar în ziua de Crăciun, fiind „strecurat” în programul încărcat al turneului naţional pe care celebrul cantautor l-a susţinut prin toată ţara. Pentru a face faţă solicitărilor, Hruşcă a fost nevoit să-şi dubleze numărul de concerte din fiecare localitate, dar în ziua de Crăciun, care iniţial era liberă, a colindat doar la Codlea. „Am dorit prin organizarea acestui eveniment să aducem în sufletul codlenilor tradiţionalul colind şi, în acelaşi timp, să dăm dovadă de o totală transparenţă. Nu am vrut să fie confundat acest eveniment cultural cu vreun tip de campanie electorală. A fost conceput şi organizat strict pentru a sărbători alături de locuitorii oraşului Codlea Sfintele Sărbători de Crăciun”.
Cum biletele din stal s-au epuizat rapid, pentru a oferi și persoanelor cu venituri foarte mici posibilitatea de a se bucura de concertul de colinde, primăria a luat decizia ca locurile de la balcon, 100 la număr, să fie la jumătate de preț. Şi aecstea s+au vândut în timp record, iar cererea continua să fie. Primarul Cătălin Muntean l-a convins pe artist să accepte montarea unui ecran mare în afara clădirii Casei de Cultură, de unde a putut fi urmărit concertul, strada Măgurii devenind pietonală.
Aplaudat la scenă deschisă de o sală plină, Ștefan Hrușcă a avut parte de o surpriză de proporții, pusă la cale de câţiva braşoveni cu complicitatea organizatorilor codleni. Aşa cum a făcut şi la Braşov, Hruşcă a anunţat că va cânta colindul „Deschide uşa, creştine”, pe care l-a descoperit când vechiul şi bunul său prieten, regretatul profesor braşovean Ioan Sorin Apan, i l-a cântat cu ceata de colindători (elevi braşoveni) acasă la Ieud, dedicându-l acestui mare păstrător al tradițiilor și obiceiurilor. La final, prin ușile larg deschise și-au făcut apariția membri mai vechi şi mai noi ai ansamblului de la Minisatul Sf. Andrei, înfiinţat şi condus mulţi ani de Apan, printre care se află şi membri ai familiei sale, inclusiv o parte dintre copiii săi, care l-au colindat și i-au cântat „La mulți ani”, pe 27 fiind și ziua onomastică a maramureşeanului (iar pe 8 decembrie, ziua de naştere). Artistul nu a fost doar plăcut surprins, ci mai ales profund emoționat. Apan obişnuia să-l surprindă pe Hruşcă pe la concertele din Braşov cu apariţii pe scenă împreună cu elevii săi, dar după dispariţia sa prematură în august 2012 mulţi au crezut, printre ei şi marele său prieten, că moştenirea se va pierde.
Ștefan Hrușcă a mărturisit că a întâlnit un public cald, primitor și creștin la Codlea, promiţând cu modestie că va reveni, dacă va fi chemat, cum se spune în colindă. „Mă bucur că am reușit să-l surprindem în mod plăcut pe Ștefan Hrușcă. Și locuitorii orașului nostru sunt adevărați creștini și iubesc colindele, iar Ștefan Hrușcă a promis că de acum înainte va veni cu drag la fiecare Crăciun să ne colinde, căci tare mult i-a plăcut să celebrăm împreună Nașterea Mântuitorului, doar să-i dăm un semn”, a spus primarul Cătălin Muntean.
Citiţi şi:
BRAȘOV. Hrușcă: „Colindați, colindați, ca să vă fie bine!”
.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.