Cultură

BRAȘOV. Un veac frământat pentru germanii din România

 

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov găzduiește astăzi lansarea cărţii „Un veac frământat. Germanii din România după 1918”, ai cărei coordonatori sunt Ottmar Traşcă şi Remus Gabriel Anghel. Lansarea de carte va avea loc de la ora 17.30, la sediul central, etaj I, Sala de lectură. Prezintă: dr. Daniel Nazare, directorul Bibliotecii Judeţene Braşov, dr. Ottmar Traşcă şi dr. Remus Gabriel Anghel. Evenimentul face parte dintr-un turneu naţional de promovare iniţiat de editură. Potrivit coorodnatorilor, elaborarea lucrării a început în urmă cu doi ani. De-a lungul carierei științifice fiecare dintre coordonatorii cărţii a avut tangențe cu problematica minorității germane din România: Ottmar Trașcă în calitatea sa de istoric, specializat mai ales în perioada interbelică și cel de-al Doilea Război Mondial, iar Remus Gabriel Anghel, ca sociolog interesat de migrație, diaspore și comunități etnice. Intenția a fost aceea de a pune la dispoziția publicului amator de istorie, dar și a specialiștilor, deopotrivă, o sinteză referitoare la comunitatea germană din România în perioada 1918-2018. Nu o lucrare exhaustivă, ci o carte care să ofere pe de o parte o imagine generală referitoare la evoluția minorității germane, pe de altă parte, o perspectivă inedită, mai puțin cunoscută publicului larg, cu privire la istoria recentă a României. Fotografia de pe coperta cărții este o metaforă a destinului comunității germane din România ultimilor o sută de ani. Imaginea ne arată două familii de germani în gara din Alba Iulia, în momentul emigrării în Republica Federală Germană în 1990. Este o metaforă care reprezintă mobilitatea și dezrădăcinarea, de altfel opusă ideii de stabilitate și prosperitate, pe care a inspirat-o comunitatea germană din Transilvania și Banat în cursul evoluției sale istorice. Aceasta este însă istoria reală, trăită de membrii acestei comunități etnice, odinioară foarte numeroasă.  Dat fiind faptul că prezentul volum se adresează deopotrivă specialiștilor și publicului larg, stilul este direct, fără utilizarea unui cadru teoretic și conceptual sofisticat. Ca urmare, alegerea a fost în favoarea unor studii elaborate atât de istorici, cât și de sociologi, obținând astfel o perspectivă multidisciplinară cu privire la destinul minorității germane în perioada 1918-2018.
Cartea este rodul muncii tuturor autorilor care au sprijinit acest proiect editorial şi celor implicate în laborioasa corectură și editare a cărții. Ultima parte a lucrării, ce reunește o colecție de fotografii reprezentative, nu ar fi putut fi realizată fără contribuția decisivă a următoarelor persoane: Hannelore Baier, Martin Bottesch, Claudiu Sergiu Călin, Vasile Ciobanu, George Dumitriu, Claudiu Mihail Florian, Hans Klein, Konrad Klein, Ovidiu Oltean, Ulrich Andreas Wien, Rohtraut Wittstock. Tuturor, coordonatorii le adresează mulțumiri”, mai spun autorii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button