BRAȘOV. Un secol de artă braşoveană

Iubitorii de artă sunt aşteptaţi să viziteze o nouă expoziţie – „Un secol de artă braşoveană. 1815-1918”. Vernisajul are loc astăzi, de la ora 13.00, la sediul Muzeului de Artă. Expoziţia prezintă evoluţia artei braşovene, dar şi a fotografiei la Braşov, în secolul XIX şi la începutul secolului XX, perioadă de tranziţie spre modernitate. În expoziţie figurează 53 de lucrări de pictură, grafică şi sculptură selectate din colecţia Muzeului de Artă Braşov, dar şi de la Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov, precum şi din colecţii particulare, opere a 18 artişti braşoveni sau activi la Braşov, precum şi un panou dedicat fotografiei braşovene. Expoziţia va fi deschisă până în 11 noiembrie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

