BRAȘOV. Un potir al Bisericii Evanghelice din Bartolomeu, regăsit după 100 de ani
Un potir (foto 2) de secol XVIII din patrimoniul Bisericii Evanghelice din Bartolomeu (foto 1) s-a întors „acasă”. După un veac în care a fost de negăsit, preţiosul vas liturgic a ajuns în Braşov din Germania, unde a fost recuperat de la o licitaţie. Potirul va fi resfinţit şi prezentat enoriaşilor duminică, atunci când comunitatea din Bartolomeu sărbătoreşte hramul Bisericii.
Potirul pierdut s-a întors la Biserica Evanghelică din Bartolomeu după un veac de peregrinare. Vasul sacral pierdut în 1916, în timpul Primului Război Mondial, a fost descoperit anul trecut, cu câteva zile înainte de a fi scos la licitaţie, în Germania. După blocarea licitaţiei, a fost nevoie de un an întreg pentru ca vasul liturgic sa revină la Braşov. Duminică, la sărbătorirea hramului Sfântului Bartolomeu, va fi prezentat comunităţii evanghelice din Ţara Bârsei şi va fi sfinţit, urmând să reintre în ritualul liturgic.
Darul unui ambasador, oferit în semn de recunoştinţă
Povestea vasului de cult începe în urmă cu mai bine de trei veacuri. Pe atunci, un diplomat, în drumul său spre Moscova, a fost nevoit să rămână pentru o perioadă la Braşov. În semn de mulţumire pentru ospitalitate, ambasadorul a donat Bisericii Evanghelice potirul făurit din argint aurit. „Este o donaţie a ambasadorului extraordinar şi consilierului regal, domnului Heintz, din Danemarca, care este şi pomenit: «Dania, dominus Heintz», acesta e numele lui. Acest potir a fost în semn de recunoștință și datează din anul 1703”, a explicat Thomas Şindilariu, istoric, arhivar la Biserica Neagră.
Obiectul de cult este cu atât mai important, cu cât poate fi privit ca un simbol al Reformei religioase a lui Luther. „Participarea la Cina Domnului a întregii comunităţi şi mai ales la potir, la vin, este un lucru ce ni l-a readus reforma religioasă acum 500 de ani sau 475 de ani la Braşov, deoarece până atunci era restricţionat accesul la potir, fiind doar pentru preoţime, iar enoriaşii erau serviţi doar cu pâinea sfântă”, a mai spus Thomas Şindilariu.
Anul acesta sunt marcaţi şi 500 de ani de la Reforma lui Luther şi 475 de ani de la începutul reformei religioase la Braşov. De aceea revenirea potirului este cu atât mai mare bucurie pentru comunitatea evanghelică.
Găsit înainte de a fi scos la licitație în Germania
„Noul potir”, aşa cum este numit, a fost folosit pentru ultima dată în 27 august 1916, tot la hramul Bisericii. În 1917, când trupele româneşti se apropiau de Braşov, autorităţile maghiare instalate în oraş au cerut oficialilor sași să părăsească oraşul. Când au plecat, saşii care conduceau Biserica Evanghelică din Bartolomeu au ascuns obiectele liturgice. Din păcate, când au revenit, piesele dispăruseră. „S-au anchetat ei între ei, dar nu au descoperit care a fost făptaşul şi probabil a fost numai unul care ştia unde au fost ascunse toate acele obiecte, căci Armata Română n-a căutat prin cimitir sau Biserică, n-a distrus nimic, deci numai unul care ştia, s-a dus la sigur şi le-a luat”, este convins prof. av. Arnold Ungar, consilier local FDGR.
Anii au trecut şi nu s-a mai ştiut nimic despre bunurile pierdute. Anul trecut, însă, obiectul liturgic a apărut la vânzare la o casă de licitaţie din Germania. Braşovenii au reuşit să blocheze licitaţia. „Cu ajutorul unui avocat din Germania, am reuşit să obţinem ceva similar cu ordonanţa președințialp care se dă la noi, adică nu se pronunţă asupra fondului, dar blochează o anume activitate şi au blocat desfăşurarea licitaţiei. Între timp, şi eu am făcut plângere penală aici, la Poliţie şi Parchet, s-a luat legătura cu Parchetul din Germania şi au mai dat şi ei o dispoziţie de blocare a licitaţiei”, a explicat Arnold Ungar. Concluzia Parchetelor, român şi german, după toate procedurile, a fost că nu se mai poate stabili dacă persoana care vindea potirul l-a obţinut pe cale legală sau nelegală, iar casa de licitaţie a decis să returneze comunităţii obiectul de preţ, contra unei sume modice. Vasul liturgic apare în mai multe lucrări de specialitate, pe baza cărora braşovenii au putut demonstra că le aparţine.
Va fi resfințit și prezentat comunității
În comunitate nu se vorbea despre asta. „E un obicei ca lucrurile care nu se pot schimba despre ele să nu se vorbească. Aşa a fost şi cu potirul acesta. A dispărut toată averea sacrală a Bisericii în 1916 şi s-a tăcut, s-a aşternut tăcerea absolută. Eu am aflat de existenţa acestui prejudiciu în 1976”, a spus Albrecht Klein, membru al prezbiteriului. Despre celelalte obiecte, deocamdată nu se ştie nimic. În tezaurul de obiecte sacre pierdute atunci se află, între altele, un alt potir „cel vechi”, cum era numit. Este un potir gotic, din secolul al XV-lea, şi o cristelniţă din anii 1670, pentru botezul la domiciliu.
„În 1916 – să ne reîntoarcem încă o dată – a fost, în 27 august, folosit pentru ultima dată pentru Cina Domnului, iar acum urmează, după 100 de ani de lipsă a lui, să fie resfinţit duminică, când, iarăşi, se sărbătoreşte, într-o zi de 27 august, această sărbătoare a Sfântului Bartolomeu”, a menţionat arhivarul Bisericii Negre.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.