Cultură

BRAŞOV. Un japonez şi un român stabilit în Olanda, protagoniştii concertului de la „Patria”

 

Braşovenii melomani sunt invitaţi astăzi la concertul Filarmonicii Braşov, de la Sala Patria, la care dirijor va fi Daisuke Soga (Japonia). Solist este violonistul Răzvan Stoica (Olanda). În program, A. Dvorak – „Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră”, „Romanta pentru vioară şi orchestră op. 11” şi L. van Beethoven – „Simfonia a V-a”. Preţul biletelor este de 40 lei, preţ unic.

Dirijorul japonez Daisuke Soga s-a născut la Osaka, în anul 1965, şi a beneficiat de o atentă educaţie muzicală, studiind în particular pianul, clarinetul şi contrabasul. În noiembrie 1990, Daisuke Soga a fost invitatul Filarmonicii din Braşov, devenind din acest moment colaborator permanent al Orchestrei filarmonice braşovene. În paralel cu activitatea concertistică, a participat la prestigioase concursuri internaţionale de dirijat, toate încununate cu premii. Din 1989, Daisuke Soga a dirijat aproape toate orchestrele filarmonice din România. În anul 1995, a susţinut un turneu de 15 concerte, în cele mai mari centre culturale ale Japoniei, la pupitrul Orchestrei de Cameră „Virtuozii din Transilvania” a Filarmonicii din Braşov. Recent, Daisuke Soga a devenit şi un compozitor de succes. Creaţiile sale sunt interpretate nu numai în Japonia, ci şi în Italia, Brazilia, S.U.A., precum şi în România. În 2013, Soga a fost invitat să dirijeze Concertul de inaugurare a noului sediu al Filarmonicii din Braşov – Sala „Patria”. Este cetăţean de onoare al oraşului Braşov şi al oraşului Londrina din Brazilia.

Răzvan Stoica este câştigator al premiului New Talent Bratislava 2013. La vârsta de 6 ani Răzvan a fost admis la Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti. După absolvire, Răzvan şi-a continuat studiile la Conservatorul Regal din Amsterdam (Olanda), studiind la clasa prof. Ilya Grubert. Răzvan Stoica cântă pe o vioară Stradivarius Ex-Ernst 1729.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button