Cultură

BRAȘOV. Un cor din Texas cântă la Biserica Neagră

 

În această duminică a Rusaliilor (pentru credincioșii romano-catolici, evanghelici, reformați) Biserica Neagră va fi gazda concertului susţinut de corul Texas A & M Women’s Chorus (SUA). Costul biletului de intrare pentur evenimentul care începe la ora 18.00, este 12 lei şi poate fi procurat de la casa de bilete a Bisericii Negre. „Parte a turneului pe care corul îl desfăşoară în România, concertul va cuprinde muzică sacră preponderent contemporană, spirituals şi gospel. Stacey Gibbs, Levente Gyöngyösi, Robert Decormier, Eduardo Lakschevitz sau Manolo Da Rold sunt doar câţiva dintre compozitorii ale căror lucrări vor fi interpretate în duminica de Rusalii, la Biserica Neagră”, a declarat Adriana Imbuzan, referent muzical Biserica Neagră. Muzica gospels va fi completată de un mesaj biblic, legat de Psalmul 98 („Cântaţi Domnului un cântec nou, căci El a făcut minuni”) rostit, pentru publicul prezent în Biserica Neagră, de Secretarul General emerit  al Societăţii Martin Luther din Germania, preot dr. Rainer Stahl. Condus de dirijorul Trevis Angel, corul, fondat în 1979 de către Patricia P. Fleitas, este format din aproximativ cincizeci de tinere talentate, dedicate excelenţei muzicale corale, ce călătoreşte în Texas, dincolo de frontierele de stat american şi internaţional, abordând un repertoriu variat de la muzică clasică sacră până la muzică americană contemporană (de la compoziţiile lui Mendelssohn, Britten şi Whitacre la muzica modernă a lui Adele şi Taylor Swift). Texas A & M Women’s Chorus aparţine Universităţii  A&M şi este o organizaţie recunoscută care încearcă să promoveze excelenţa în artă şi expansiunea culturală a acestei instituţii. Scopul său este de a oferi momente de recreere comunităţii campusului şi de a spori percepţia ansamblului la toate nivelurile, oferind studentelor oportunitatea de a se dezvolta individual, de a-şi îmbunătăţi abilităţile muzicale, de a învăţa o disciplină artistică într-un cadru colaborativ şi de a lucra la cele mai înalte standarde muzicale. Deşi este clasificată ca o organizaţie studenţească, ansamblul repetă, în medie cinci ore săptămânal şi reuşeşte să performeze în concertele susţinute pe tot parcursul anului. O dată la trei ani, ansamblul are ocazia de a călători pe plan internaţional pentru un tur de o săptămână la începutul verii. Destinaţiile anterioare au inclus concerte în China, Canada, Cehia, Anglia, Ungaria şi Slovacia. Turneul din acest an se desfăşoară în  România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare