Cultură

BRAȘOV. Trofeul Festivalului „Flori în Ţara Bârsei” a plecat la Bistriţa

 

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului de muzică populară pentru tineri interpreţi „Flori în Ţara Bârsei”, organizat de Consiliul Judeţeam Braşov, prin Serviciul Cultură Tradiţională de la Centrul Cultural Reduta a adunat la Braşov aproape 60 de cântăreţi talentaţi. Însă juriul, compus din Matilda Pascal Cojocăriţa – preşedintele juriului, realizatorul şi prezentatorul TV, de la Cluj, Sergiu Vitalian Vaida, prof. univ. dr. Valentin Muntean, soliştii Cornelia Radocea şi Vlad Postolea, a decis, în urma preselecţiei, ca în concurs să intre 24 de tineri. Trofeul Festivalului „Flori în Ţara Bârsei” a plecat, în acest an, la Bistriţa, fiind câştigat de Sărmaş Vlăduţ, în vârstă de 20 ani. Acesta a interpretat doina „Aşa-mi vine câte-un dor” şi piesa cu acompaniament „Stau mândră şi mă gândesc”. Premiul I a fost decernat Emiliei Georgiana Tanasă, din Costişa, Neamţ. Au mai fost acordate alte două premii, precum şi trei menţiuni. Totodată, a fost acordat premiul de popularitate Cătălinei Maria Beşcucă, din Gârcov, Olt, şi un premiu pentru autenticitatea costumului popular – Lilianei Ursachi, din Vicovu de Sus, Suceava.
Festivalul s-a încheiat cu Gala laureaţilor, un regal al muzicii populare româneşti oferit de Loredana Streche (laureată a primelor ediţii ale festivalului), Claudia Miriţescu, Cornelia Radocea, Vlad Postolea, Ionuţ Cocoş din Ialomiţa (câştigătorul trofeului ediţiei de anul trecut) şi într-un recital extraordinar, Matilda Pascal Cojocăriţa, alături de maestrul Ştefan Cigu şi Horaţiu Cigu. Acompaniamentul orchestral al concurenţilor şi al invitaţilor a fost asigurat de Orchestra Plaiuri Transilvane din Braşov, dirijor prof. Liviu Ioan Iosif.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button