BRAȘOV. Trio feminin în recital și un concert inedit
Al patrulea week-end al Festivalului Musica Barcensis ne oferă astăzi la Ghimbav un recital cameral susţinut de un ansamblu din Bucureşti şi un concert inedit de vioară şi orgă, duminică la Biserica Sf. Bartolomeu. Astfel, astăzi, de la ora 18.00, Biserica Evanghelică din Ghimbav va găzdui concertul a trei tinere şi talentate artiste din Bucureşti reunite sub numele de The Chamber Music Project. Raluca Stratulat la vioară, Andreea Ţimiraş la violoncel, şi Eliza Puchianu la pian, au pregătit un program ce oferă o incursiune în lumea muzicii moderne cu accente postromantice, cu piese de G. Enescu, D. Lipatti, M. Ravel, C. Debussy, B. Bartok, ş.a. Duminică, 23 iulie, de la ora 19.00, în Biserica Evanghelică din Bartolomeu va fi un concert meditativ propus de Elena şi Paul Cristian. Un duo de vioară şi orgă, al cărui lirism este predestinat să umple spaţiul sacru al bisericii prin interpretarea unor piese de G.Ph. Telemann, T.A. Vitali, J. Agrell, S. Rachmaninov ş.a. Intrarea la ambele concerte este liberă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.