Cultură

BRAȘOV. Trei secțiuni și șase genuri la Dracula Film Festival

 

Cea de-a treia ediție a Dracula Film Festival (DFF) va avea loc între 7 și 11 octombrie, în Brașov, la Teatrul Sică Alexandrescu, Cinema One, Cinemateca Patria și Sala Patria. Dracula Film Festival este un festival competițional – în cadrul căruia vor fi proiectate filme horror, SF, supranaturale, thriller sau fantasy – și are trei secțiuni: competiție lungmetraj internațional, competiție scurtmetraj internațional și competiție scurtmetraj românesc (DFF este singurul festival din România de acest gen care are o competiție de scurtmetraj).
Programul celei de-a treia ediții este unul extrem de ofertant: pe lângă filme în premieră națională, o retrospectivă in memoriam Wes Craven, un master class susținut de compozitorul Simon Boswell și filme fantasy pentru cei mici în secțiunea „Copiii Fantastici”. Proiectul este finanţat de Consiliul Judeţean Braşov.

„Hotel Transilvania 2”, în avanpremieră națională

În deschiderea festivalului, miercuri, 7 octombrie, va fi proiectată în avanpremieră națională animația lui Genndy Tartakovsky „Hotel Transilvania 2”/ Hotel Transylvania 2 (SUA, 2015), care va fi reluată duminică, 11 octombrie, ora 11.00, la Cinema One, în prezența unora dintre cei au realizat dublajul în limba română: actorii Claudiu Bleonț, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin, Cristi Neacșu, precum și scriitorul și jurnalistul Marius Chivu.

Simon Boswell, compozitor britanic de muzică de film, nominalizat la premiile BAFTA, este unul dintre invitații speciali ai festivalului și va susține un master class vineri 9 octombrie, de la ora 19.00, la Cinemateca Patria, care va fi urmat de la ora 20.00 de proiecția filmului super cult și psihedelic „Santa Sangre”, regizat de genialul Alejandro Jodorowski, a cărui coloană sonoră este compusă de Boswell. După proiecție va avea loc o sesiune de Q & A cu Simon Boswell.

Șocant și amuzant

Cel mai șocant și amuzant film al acestei ediții se numește „Bunny the Killer Thing” (R. Joonas Makkonen, 2015) și este, potrivit organizatorilor, o comedie neagră plină de blestemății, care sfidează cu elan limitele bunului simț și ale credibilității. „Bunny the Killer Thing” a câștigat premiul pentru Cel mai bun film la Nocturna Madrid International Fantastic Film Festival și va rula în prezența regizorului Joonas Makkonen, în premieră națională, la DFF.
„The Witch” (R. Robert Eggers, 2015), un film inspirat de folclorul american despre vrăjitoarele din Salem, este o revizitare radicală și extrem de eficientă, admirată deopotrivă de fanii genului și de criticii de film. Pentru The Witch Robert Eggers a câștigat premiul de regie la Sundance 2015.
O altă premieră, în afara competiției, este și „The Visit” (R. M. Night Shyamalan, 2015), care ne spune povestea terifiantă a doi frați trimiși la ferma izolată a bunicilor din Pennsylvania. Odată ce copiii descoperă că bunicii lor sunt implicați în ceva profund tulburător, realizează că șansele de a se întoarce acasă scad dramatic.
În secțiunea „Masters of Horror” sunt programate 3 filme in memoriam Wes Craven: „Shocker” (SUA, 1989), „Oamenii de sub scară”/ The People Under the Stairs (SUA, 1991) și „Zbor de noapte”/ Red Eye (SUA, 2005).
În cadrul secțiunii „Copiii Fantastici” vor rula sâmbătă și duminică filmele de animație „Cei șase supereroi”/ Big Hero 6 (SUA, 2014) și „Cenușăreasa”/ Cinderella (SUA, 2015), ambele producții ale studiourilor Walt Disney.

Dracula Film Festival are loc anual în luna octombrie în Brașov, este organizat de Asociația Culturală Fanzin și prezentat de Viasat History. Parteneri instituționali: Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov (care finanțează ediția a treia), Teatrul Sică Alexandrescu, Cinemateca Patria, Sala Patria

Printre partenerii media locali se află Transilvania Expres și mytex.ro
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare