Cultură

BRAȘOV. Titlul de Cetățean de Onoare” pentru scriitorul Ion Popescu Topolog

 

Se acordă titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov” domnului Popescu Ion Topolog în semn de respect şi recunoştinţă pentruprestigioasa activitate. Decizia a fost luată ieri, în ședința consiliului Local Brașov, după ce a fost analizată solicitarea venită din partea Ligii Scriitorilor Români Filiala Braşov.

Acum în vârstă de 86 de ani, scriitorul ion Popescu Topolog este absolvent al Facultății de Filologie, specialitatea română-istorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În  anul 1956 ocupă funcția de ziarist la ziarul Făclia din Cluj, fiind totodată și profesor de limba și literatura română la Liceul Șt. O. Iosif din Rupea, unde a predat până în anul 1960. 

După cum se arată în se arată și în raportul care însoţeşte propunerea de acordare a titluliui de Cetăţeande Onoare al Braşovului, timp de 2 ani este secretar studii muzicale la Teatrul Muzical Brașov urmând ca din 1962 să fie profesor la Colegiul Național Andrei Șaguna până în 2001. În perioada 1991-1996 devine directorul aceluiași colegiu.

În anul 1996 predă Estetică pentrul anul IV de studii la Facultatea de Filologie Brașov, devenind profesor colaborator. În 1998 este director fondator al Editurii și Revistei Dealul Melcilor, iar din 2002 până în 2004 lector universitar la Facultatea de Jurnalism a Universității Româno-Canadiene din Brașov.

În privința activităților culturale se remarcă prin funcția de președinte al Comisiei de Cultură, Învățământ, Culte, Știință, Sport din cadrul Consiliului Local al Municipiului Brașov în perioada 1990-2000. Timp de 4 ani (2000-2004) este secretar al Comisiei de Cultură, Învățământ, Culte, Știință din cadrul Consiliului Județean Brașov. De asemenea, este inițiatorul multor acțiuni culturale în Grecia la Atena și Salonic. 

În ceea ce privește activitatea literară și științifică, Ion Popescu Topolog este autorul multor lucrări precum romane, povestiri, poeme. Prima lucrare importantă este romanul istoric „Lovituri din umbră” publicat în 1967. Anul următor publică la Editura pentru Literatură, Colecția Luceafărul povestirile „O parte din continent”.

Alte lucrări de seamă sunt romane precum Denisa, Torna Torna Fratre, Pașii, Cicoarea, Urmașii lui Euclid, Chemarea țărmului la Acvileia, Tatăl și Fiul. Totodată a scris și publicat numeroase lucrări științifice în reviste precum Luceafărul, Tribuna, Astra, Argeș, Convorbiri Literare, Gazeta de Transilvania, Transilvania, Contemporanul, România Literară.

A primit în mai multe rânduri distincții ale Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. În anii 1977, 1995 și 2005 i se acordă Premiul pentru proză. În 1982 primeşte Premiul la literatură pentru copii iar în 2004 Opera Omnia. Premiul „Cartea anului 2015” îl primeşte pentru romanul Judith.

Prin prisma activităților sale, domnul profesor-scriitor Ion Popescu Topolog este un important reprezentant al culturii brașovene și o personalitate emblematică a Municipiului Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare