BRAȘOV. Teatrul „Sică Alexandrescu”, de la un director interimar la altul
Teatrul „Sică Alexandrescu” din municipiul Brașov are un nou director interimar, care o înlocuiește pe Viorica Geantă Chelbea, actrița care a condus instituția, tot cu titlu interimar, după ce managerul Dan Cogălniceanu (care trebuia să aibă mandat de trei ani) a „picat” evaluarea de după primul an.
De astăzi, teatrul este condus de actorul Gabriel Costea, „domnia sa urmând să-și exercite mandatul până la organizarea unui concurs, conform prevederilor legale”, după cum se menționează într-un comunicat.
În 2016, un scandal iscat la Teatrul „Sică Alexandrescu”, pe fondul câştigării de către Dan Marius Zarafescu a concursului de ocupare a postului de manager l-a determinat pe acesta să-și dea demisia (la o săptămână de la numirea în funcţie). În 2017, Primăria Braşov a reluat procedura de concurs. Următorul care a câștigat funcția, prin concurs, a fost Dan Cogălniceanu, care n-a apucat să prindă vechime la șefia instituției de cultură…
foto – arhivă
Pentru detalii, CITIȚI ȘI:
BRAŞOV. Noul manager Dan Cogălniceanu schimbă regulile la Teatrul Sică Alexandrescu
BRAŞOV. Incredibil! Noul director al Teatrului şi-a dat deja demisia
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.