BRAŞOV. Teatrul „Sică Alexandrescu” ar putea fi desfiinţat
În urma scandalului de proporţii iscat de câteva luni la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, soldat cu sistarea ultimelor reprezentaţii, spre marea dezamăgire a iubitorilor de spectole teatrale – care nu înţeleg care este miza şi de ce trebuie ei, ca spectatori, să fie vitregiţi de câteva ore de relaxare într-o instituţie susţinută pe bani publici – teatrul ar putea fi închis. Şi, eventual, ar putea fi înfiinţat altul, sub o altă formă de organizare.
Din punct de vedere legal, toată această regie (ca să nu ne îndepărtăm prea mult de termenii specifici) ar putea fi posibilă, dacă ordonatorul de credite – Primăria Braşov în cazul de faţă, ar lua această decizie. Aşadar, având în vedere revolta câtorva actori împotriva, spun ei, modului în care a fost organizat concursul pentru ocuparea postului de manager al teatrului braşovean, fiindu-i dat câştig de cauză lui Dan Marius Zarafescu (actual director adjunct la Teatrul Nottara Bucureşti), care a obţinut nota 9,21, toată echipa ar putea fi eliberată din funcţie şi formată o alta cu noi contracte de angajare.
Aceasta este şi părerea unui actor de renume în lumea artistică de scenă şi cinematografică a ţării, Doru Ana, care a fost pentru foarte scurt timp, trei zile mai exact (la începutul lunii martie din acest an), director interimar al Teatrului „Sică Alexandrescu”, la propunerea Primăriei Braşov. Se pare că protestatarii din teatrul braşovean, cei care s-au autointitulat „grupul nebunilor şi descreieraţilor din Braşov”, conform actriţei Ada Galeş, l-au descurajat să-şi conceapă un proiect pentru conducerea entităţii culturale braşovene, făcându-l să plece.
„M-am retras dintr-un loc în care nu sunt dorit”
„Este acolo o stare de tensiune şi încăpăţânare cum rar am văzut. Nu cred că persoanele care acum protestează au ceva personal cu Zarafescu, ci mai degrabă cu cei care decid şi fac angajările. Aşa că, după părerea mea, indiferent pe cine ar aduce Primăria Braşov la conducerea teatrului, ei tot se vor revolta. Asta am simţit şi eu, când am fost acolo. Am încercat să-i fac să înţeleagă că ei lucrează într-un teatru de stat, că nu pot face totul după bunul plac, iar ordonatorul de credite poate dispune oricând desfiinţarea acestui centru de cultură şi, eventual, reînfiinţarea altuia, cu alt personal. În ceea ce mă priveşte, am acceptat să fiu director interimar, dar nu aş fi acceptat să particip şi la concursul de manager dacă în competiţie ar fi intrat şi fostul director Claudiu Goga. De ce? Pentru că acest om a fost mulţi ani director la Braşov şi ştie foarte bine problemele de acolo, astfel încât să găsească soluţii. Dar nu a mai fost cazul să iau o decizie în acest sens. M-am retras dintr-un loc în care nu sunt dorit. Din păcate, există acele două tabere în teatrul braşovean, care dacă nu se pun la aceeaşi masă pentru discuţii, nu se vor înţelege niciodată şi pot face mult rău teatrului, oraşului, publicului”, ne-a spus actorul.
Toate acestea ni le-a declarat cu regret Doru Ana, care a recunoscut că este legat sufleteşte de Braşov dintr-un motiv anume: „Am jucat o vreme pe scena teatrului braşovean, am lucrat cu mare drag cu actori talentaţi acolo şi pot spune că a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. De aceea mi-aş fi dorit să promovez un proiect pe care-l merită cu prisosinţă Teatrul Sică Alexandrescu. Din păcate, nu s-a putut, pentru că m-am confruntat cu o situaţie de nerezolvat”.
„Doar moartea mă poate opri…”
Interlocutorul condamnă şi decizia actorilor care au refuzat să urce pe scenă, întrucât Doru Ana este, de regulă, împotriva externalizării în orice fel de spațiu public a problemelor și conflictelor care ar trebui rezolvate în interiorul instituției: „Atâta timp cât mă consider actor sau regizor, trebuie să urc pe scenă, să ţin spectacole, nu doar din pasiune pentru meserie, ci şi din respect pentru spectatorii care plătesc bilete, indiferent dacă în sală sunt doi, 20 sau 2000 de oameni. Doar moartea mă poate opri să susţin un spectacol. Ca actor, am obligaţia de a aduce bucurie spectatorilor, pentru că sunt invitaţii mei, în casa mea – teatrul, invitându-i în primul rând prin anunţurile de pe afişele de la intrare. Asta este menirea noastră, a artiştilor de teatru. Spectatorii nu trebuie să ştie că noi avem probleme personale şi în nici un caz nu trebuie să le transferăm asupra lor în timpul reprezentaţiilor”.
O parte din acest adevăr îl susţin şi actorii care protestează, însă doar la nivel declarativ, pe paginile de socializare, întrucât în practică au refuzat să urce pe scenă la ultimele trei spectacole programate. Şi următoarele reprezentaţii sunt puse sub semnul întrebării.
Mai grav este că se apropie timpul pentru un eveniment cultural cu tradiţie în Braşov. Începând cu anul 1978, Teatrul „Sică Alexandrescu” este iniţiatorul şi organizatorul Festivalului de Dramaturgie Contemporană, un festival care de-a lungul timpului a căpătat notorietate. În acest an este programat în luna noiembrie şi organizarea ar trebui să fie în toi.
Doru Ana, un actor cu roluri remarcabile
Actorul Doru Ana, în vârstă de 62 de ani, are la activ peste 40 de filme și 70 de roluri în teatru, de la Bufonul Tocilă din comedia „Cum vă place?” de W. Shakespeare până la „Stalin” din drama cu acelaşi nume. Nici pe Zaharia Trahanache din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale nu l-a ratat. Activitatea teatrală a lui Doru Ana s-a desfăşurat pe scenele teatrelor Bulandra, Comedie, Naţional, Ion Creangă sau în teatrele din ţară: Braşov, Sibiu, Ploieşti. Acum este prof. univ. dr. U.N.A.T.C – I.L. Caragiale.
citeşte şi
Primăria Brașov solicită notă explicativă pentru situația de la Teatru
Update BRAŞOV. Suspendarea spectacolelor la teatru, reclamată la OPC!
BRAȘOV. Protestul de la teatru continuă, sindicaliștii speră la reconciliere
UPDATE BRAȘOV. Ce spune fostul manager despre criza de la Teatrul „Sică Alexandrescu”
BRAȘOV. Sindicatul Teatrului „Sică Alexandrescu” aduce acuze fostului manager
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.