Cultură

BRAȘOV. Teatru de Cehov la Centrul Cultural Reduta

 

Brașovenii sunt aşteptaţi în această seară, de la ora 19.00, la teatru, dar la Centrul Cultural Reduta, unde va fi pusă în scenă o adaptare după „Pescăruşul” lui A.P. Cehov. Vor urca pe scenă actori ai trupei de teatru Redoute, care vor aduce la viaţă piesa mărturie a absurdităţii condiţiei umane. În „Pescăruşul”, un grup de personaje aflat într-o casă la ţară, pe malul unui lac, se zbat să scape de destinul lor mohorât. Actriţa Arkadina e obsedată de bătrâneţe, fratele ei, Sorin, ar vrea să trăiască mai intens, scriitorul Trigorin ar dori să cunoască alte pasiuni decât scrisul, tânărul Treplev, fiul Arkadinei, are ambiţia de a descoperi şi de a impune o nouă formulă artistică, iar micuţa Nina, proaspătă şi impulsivă, visează să ajungă o mare actriţă şi să savureze „adevărata glorie, gloria răsunătoare”. Dorinţa de reuşită este atât de vie în ea încât dispreţuieşte dragostea sinceră a lui Treplev şi se apropie de celebrul Trigorin, sperând un ajutor în cariera teatrală. Disperat, tânărul scriitor încearcă să se sinucidă, dar nu reuşeşte. O va vedea pe Nina plecând cu Trigorin, pe care îl detestă pentru norocul lui. Toate personajele care se mişcă în atmosfera piesei au un fel de premoniţie a înfrângerii lor în dragoste sau în artă. Îşi visează pasiunea, vorbesc despre ea, dar nu o trăiesc. Regia aparţine lui Vitalie Bichir, regizor şi actor al Teatrului Naţional Bucureşti, iar producător este actorul Marius Cisar, care este şi manager al Centrului Cultural Reduta. Preţul biletelor este de 10 lei (5 lei redus) şi pot fi achiziţionate de la Centrul Cultural Reduta.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare