Cultură

BRAȘOV. Tată și fiu, în concert la „Patria”

 

Dirijorul Ilarion Ionescu Galaţi şi violonistul Florin Ionescu Galaţi sunt protagoniştii concertului organizat astăzi de Filarmonica Braşov. Pe afiş – Sarabanda, Giga şi Badineria de Arcangelo Corelli, Concertul de Pietro Nardini, Sonata în sol minor de Giuseppe Tartini şi Simfonia a IX-a – „Din Lumea Nouă” de Antonin Dvorak. Ora de începere a concertului simfonic de la Sala „Patria” este 19.00.
I. Ionescu-Galaţi a debutat ca solist alături de Orchestra simfonică Radio în anul 1953, când a interpretat un concert de vioară şi orchestră de Wieniawski. Este fondatorul Festivalului Internaţional al Muzicii de Cameră de la Braşov desfăşurat anual fără întrerupere, începând din 1970, timp de 30 de ediţii consecutive. Începând cu ediţia a XXXI-a (2003), I. Ionescu-Galaţi a devenit Director de onoare al Festivalului. De asemenea, a fost director al Concursului Internaţional de dirijat „Dinu Niculescu” de la Braşov. Muzician de aleasă calitate, spontan, autentic, cu o gestică elegantă, un adevărat profesor de orchestră pe parcursul repetiţiilor, acesta este profilul dirijorului I. Ionescu-Galaţi, care a colaborat cu numeroşi artişti consacraţi şi are numeroase înregistrări. În martie 2010, maestrul a fost onorat de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România cu Premiul pentru activitatea dirijorală.
Fiul său, Florin Ionescu Galaţi, s-a născut în 1970 şi deja de la 4 ani începea studiul viorii cu tatăl său. La numai 10 ani debuta ca solist în faţa Orchestrei Naţionale Radio. A studiat la Scoala de Muzică din Braşov sub îndrumarea lui Radu Hamzea, iar in 1989 devine student la Academia de Muzică din Bucureşti , avându-l profesor pe Stefan Gheorghiu, însă mereu fiind sfătuit muzical de tatăl său. Cariera internaţională a început-o din 1982. În 1996 primeşte marele Premiu al Uniunii Criticilor de Muzică din România. În anii 2002 şi 2004 a fost premiat de Uniunea Criticilor de Muzică din România pentru promovarea muzicii româneşti în ţara şi în străinătate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare