BRAȘOV. Tabără pentru tineri, de sculptură tradițională
În perioada 7-12 iulie, va avea loc în comuna Teliu, județul Brașov, Tabăra pentru tineri: Tradiții vechi în spirit nou, lemn – lut – piele. Vor participa peste 40 de tineri din Brașov, Sibiu, Covasna și Harghita, toate cheltuielile fiind suportate de organizatori, arată Asociația Social-Culturală Suflet Transilvan.
„Acest proiect vizează repunerea în prim plan a obiceiurilor populare româneşti în strânsă legătură cu tradiţiile ortodoxe dintr-o zonă multiculturală şi are ca scop organizarea unei tabere de creaţie adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 35 ani, din patru judeţe ale Regiunii Centru (Braşov, Covasna, Harghita şi Sibiu), în special din mediul rural“, arată Pr. Paroh Costin Butnar, într-un comunicat oficial. Tabăra va avea trei ateliere de: sculptură, piele şi lut, conduse de meşteri populari, precum şi excursii, jocuri, spectacole de muzică şi dans. „Fiind o tabără organizată de Biserica Ortodoxă, participanţii vor participa zilnic la programul de rugăciune, precum şi la scurte meditaţii şi lecţii de istorie a Transilvaniei“, se mai arată în comunicat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.