Cultură

BRAȘOV. Surpriză! Încă un concert estival în Piața Sfatului

 

„The Sound of Music” – „Sunetul Muzicii” este titlul concertului estival susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov, la care brașovenii sunt invitați astăzi, de la ora 19.00 în Piața Sfatului, pe aceeași scenă pe care a avut loc evenimentul susținut de Opera Brașov sub genericul „Fascinația Operei”. Concertul, a cărui organizare a venit ca o surpriză, va fi condus de dirijorul Ovidiu-Dan Chirilă, dirijor permanent al Filarmonicii. Publicul se va bucura de asemenea, de prezența renumitului violonist Florin Ionescu – Galați, solistul invitat în concert.
Repertoriul ales cuprinde lucrări de largă popularitate. Astfel, publicul se va putea delecta cu piese ale celebrilor compozitori Strauss, Ivanovici, Elgar, Bach, Kreisler, Joplin, Dinicu-Heifetz, Fucik.
„Suntem bucuroși să fim din nou în Piața Sfatului. Este un loc ce se identifică perfect cu manifestările artistice-culturale ale Brașovului. Suntem siguri ca «Sound of Music», primul concert din seria evenimentelor estivale organizate de Filarmonica Brașov, va fi pe placul brașovenilor, turiștilor și tuturor celor ce vor fi prezenți acolo. Vor avea ocazia să fredoneze pe ritmurile muzicii, cunoscute de altfel de marea majoritate. Valurile Dunării, Liliacul, Marsul egiptean, Marsul persan, Jazz Air, Frumosul Rozmarin, Hora Staccato și desigur, Sunetul Muzicii.Totodată, 14 iulie este Ziua Națională a Franței, prilej cu care am pregătit ceva special, fiind invitați și membrii Alianței Franceze din Brașov”, afirmă Alexandra Grancea, PR Filarmonica Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare