BRAȘOV. Surpriză estivală de la Operă
Opera Brașov ne invită în Sala Operei, la spectacolul intitulat „Anatoly & Prietenii”, o surpriză muzicală pe care ne-o dăruiesc în miez de vară. Alături de binecunoscutul cvintet vocal Anatoly, de pe scena Operei Brașov vă vor încânta, astăzi, de la ora 17.00, solistul Operei Brașov – Liviu Iftene, tenor, împreună cu soția acestuia, soprana Irina Iftene, artist liric, cvartetul Corona, alcătuit din instrumentiști ai orchestrei Operei Brașov: Luminița Cucu – flaut, Rodica Boldorea – vioară, Mina Ciulică – violă și Ionela Păsăroiu – violoncel, precum și pianistul Ovidiu Mezei. Concertul este gândit sub forma unui caleidoscop muzical, cu un repertoriu divers și va fi alcătuit din cinci părți care, așa cum mărturisesc cei cinci membri ai formației, vor transmite fiecare un mesaj special, dar și o anumită stare. Nu vor lipsi uvertura la opera „Wilhelm Tell” de G. Rossini, dar și o parodie a uverturii operei „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Tonight, Tonight” din musical-ul „West Side Story” de L. Bernstein, celebra melodie „New York, New York” cântată odinioară de Frank Sinatra, piesa „Seaside Rendezvous” a celor de la Queen, dar și „cartea de vizită” a cvintetului vocal „Anatoly” – „România într-un cântec”, toate aceste lucrări, dar și altele, pe care suntem invitați să le descoperiți în cadrul spectacolului, în adaptarea și aranjamentul a doi dintre componenții grupului: Ciprian Cucu și Ciprian Țuțu. Tenorul Liviu Iftene va interpreta aria „Pourquoi me reveiller” din opera „Werther” de J. Massenet și, în duet cu Irina Iftene, cei doi ne vor delecta cu „Una parola, o Adina” din opera „Elixirul dragostei” de G. Donizetti. Cvartetul Corona a pregătit momente muzicale agreabile, de mare popularitate, dintre care ne-au fost dezvăluite doar două: piesa „Humoresque”, compusă de A. Dvorak, și celebrul „Vals” al lui D. Shostakovich.
Cvintetul vocal „Anatoly” este alcătuit din cinci tineri brașoveni, muzicieni de excepție: Andrada Mureșan – alto, Gabriel Baciu – tenor I, Ciprian Cucu – tenor II, Ciprian Țuțu – bariton și Marius Modiga – bas. „Anatoly” a luat ființă în anul 2000, din 2011 cântă în actuala formulă, iar din 2017 își desfășoară activitatea artistică sub egida Operei Brașov. În repertoriul grupului intră piese á capella, lucrări preclasice, clasice şi romantice, muzică religioasă, colinde, prelucrări folclorice şi lucrări contemporane, în aranjamente proprii. Printre modelele lor, din sfera muzicală, se numără The King’s Singers și The Real Group. Au înregistrat zece albume cu lucrări din repertoriul românesc şi universal, evidenţiindu-se cu o activitate concertistică intensă. Cei cinci muzicieni sunt câștigătorii a numeroase premii și distincții, printre care Marele Premiu la Concursul Național de Muzică Corală Sacră „Cu noi este Dumnezeu”, Orăștie (2006), Act de Cinstire oferit de Mitropolitul Ardealului, dr. Laurenţiu Streza, pentru râvna şi calitatea cu care susțin muzica ortodoxă (2007), Marele Premiu la Concursul Internațional Coral „A ruginit frunza din vii”, Chişinău – Republica Moldova (2014) și, totodată, a Trofeului Festivalului „A ruginit frunza din vii”, vicecampioni europeni la prestigiosul Concurs Coral Internațional de la Tolosa – Spania (2014). În 2016 câștigă, din nou, Marele Premiu la Concursul Coral de Muzică Sacră „Cu noi este Dumnezeu” de la Orăștie. Poate mai cunoscuți au devenit odată cu participarea la emisiunea TV „Românii au talent”, în 2014, când au ajuns până în marea finală, impresionând milioane de telespectatori cu interpretarea lor excepțională.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Evenimentul este susținut cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.