Cultură

BRAȘOV. Studenţii Facultăţii de Muzică cântă în „Orpheus”

 

Sala Operei Brașov găzduiește astăzi Studioul Experimental de Operă, unde este programată o lucrare inedită din repertoriul liric universal – „Orpheus” de Ch.R. von Glück. Distribuţia acestei opere, care va fi pusă în scenă de la ora 18.30, este asigurată de studenţii Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov: Corina Purcărea – Orpheus, Valerica Munteanu – Euridice, Bianca Timaru – Amore. Ei vor fi acompaniaţi la pian de maestrul Ovidiu Mezei, profesor la Facultatea de Muzică amintită, regia este semnată de Valentina Mărgăraş, iar coregrafia de Ramona Mezei, toţi trei fiind artişti ai Operei Braşov. Preţul biletelor este de 10 lei.
„Orpheus”, deseori întâlnită şi cu titlul „Orfeu şi Euridice”, este o operă având ca temă mitul lui Orpheu, vestitul cântăreţ din mitologia greacă, cel care a făcut eforturi deosebite să-şi aducă înapoi soţia, pe Euridice, trecută în nefiinţă şi ajunsă în Hades. A coborât cu lira sa în lumea subpământeană, iar cântecul său a fermecat auzul tuturor spiritelor de acolo. Proserpina, zeiţa prosperităţii şi a primăverii, a fost de acord cu cererea lui Orpheus, cu condiţia ca acesta să nu se uite după ea atunci când vor ieşi din infern. Nerăbdător de a-şi revedea soţia, acesta a nesocotit regula, iar Euridice a fost trimisă înapoi. Premiera operei a avut loc la Burgtheater din Viena, în prezenţa împărătesei Maria Tereza, la 5 octombrie 1762.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare