Cultură

BRAŞOV. Spectacol vesel pentru copii şi părinţi

 

„Gaşca Zurli”, cea mai iubită trupă de spectacole pentru copii din România, revine la Braşov cu cel mai nou spectacol, „Vreau pupic de noapte bună”. Pentru fanii lor de de toate vârstele, Gaşca a programat două spectacole, astăzi, de  orele 16.00 şi 18.00, la Centrul Cultural „Reduta”. „Vreau pupic de noapte bună” este un spectacol despre cum putem transforma cele mai obositoare momente ale zilei în motive de joacă. Trezitul dimineaţa, spălatul pe dinţi, îmbrăcarea pentru şcoală sau grădiniţă şi momentul de dinainte de culcare sunt de cele mai multe ori precedate de luuungi discuţii şi negocieri. Şi cu cât părinţii devin mai nerăbdători şi mai nervoşi cu atât mai puternică e încăpăţânarea celui mic. Gaşca Zurli ştie să transforme aceste momente în clipe amuzante îmbrăcând în joacă fiecare acţiune: „Hai scoală-te”, „ridică-te”, „trezeşte-te” se pot spune în foarte multe feluri. În spectacolul „Vreau pupic de noapte bună” părinţii vor putea învăţa cum să obţină asta jucându-se cu copiii lor şi nu enervându-se. Din distribuţia spectacolului, creat după o idee originală de Mirela Retegan şi regizat de Vadim Rusu, fac parte: Vero Căliman (Fetiţa Zurli), Alex Stama (Clopoţel, Tura Vura), Alexandru Tcaci (Yuppi), Răzvan Marina (Truli), Paul Chichirău (Zdrăngănel) şi Andreea Bartha (Zâna Bună).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button