BRAȘOV. Spectacol de dans contemporan, la premiera oficială
După două avanpremiere, a venit vremea premierei oficiale. Braşovenii sunt invitaţi în această seară la primul spectacol de dans contemporan made in Braşov. LOE (Locus, Opia, Extensa) va fi prezentat, de la ora 19.00, pe scena Centrului Cultural Reduta. LOE este un poem vizual care prin intermediul dansului conturează un univers în cadrul căruia realul şi imaginarul se împletesc. Tema iubirii necondiţionate devine ecoul acestui univers. Interpreţii, Bianca Oichea şi Bogdan Nechifor performează într-un spaţiu ce reacţionează şi se transformă, devenind astfel un al treilea personaj. În această realitate scenică unde viul/ energia ricoşează, se revarsă şi interacţionează, publicul descoperă un nou imaginar care explorează trecerea emoţionalului în corporal. Este un spectacol unic, dinamic – graţie contrabalansată de forţă, momente energice, lumină, proiecţii, o poveste cu o viziune nouă, originală. Spectacolul este o producţie a Centrului Cultural Reduta, în colaborare cu Asociaţia SIC şi este realizat de Bianca Oichea şi Rodica Elena Ştirbu. Muzica este semnată de Alex Catană. Biletele, în valoare de 10 lei, pot fi cumpărate de la Centrul Cultural „Reduta”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.