Cultură

BRAȘOV. Spectacol bilingv, cu intrare liberă

 

Braşovenii sunt invitaţi duminică, de la ora 19.00, la „Hotel Miramare”, un spectacol bilingv, româno-italian, produs de Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe şi Compania Catalyst, Florenţa, Italia. Spectacolul va fi prezentat la Centrul Cultural Reduta. „Într-un viitor fictiv, trei turişti conduşi de singurul ghid rămas acceptă să facă un tur cultural. Ajung în incinta unui teatru, privit ca un muzeu de ochii neştiutori ai unor oameni care nu au văzut niciodată aşa ceva. Rezultatul este o comedie savuroasă de situaţie presărată cu condimente educative. O oră de teatru fantezist în care încercăm să privim lumea cu alţi ochi”, explică realizatorii spectacolului.
Distribuţia este asigurată de Rosario Campisi, Francesco Franzosi, Alexandrina Ioana Costea şi Elena Popa. Regia şi scenografia sunt semnate de Riccardo Rombi şi Ulpia Popa. Intrarea este liberă. Spectacolul face parte din turneul RO-IT, organizat de Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe și finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare