BRAȘOV. Smiley vine pentru a le vorbi studenţilor
Andrei Maria, artist consacrat ca Smiley, va fi prezent la Brașov, unde le va povesti tinerilor despre provocările de care a avut parte şi care sunt secretele unei cariere de succes, altfel spus, despre „cum s-a recrutat”. Smiley se va afla, în 9 aprilie, de la ora 14.00, la Aula „Sergiu T. Chiriacescu”, unde le va povesti studenţilor despre provocările pe care le-a avut de trecut în alegerea unei cariere, despre muncă, implicare şi oportunităţi. Întâlnirea face parte din Caravana „Cum m-am recrutat? Poveşti cu mine şi despre tine”, care porneşte din Braşov şi va mai ajunge, pe 16 aprilie, la Universitatea „Dunărea de Jos”, din Galaţi, iar pe 23 aprilie, la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, din Târgu Jiu. Discuţiile cu studenţii vor fi libere, tinerii vor avea oportunitatea de a dialoga direct cu invitatul şi de a face schimb de idei. Întâlnirea cu artistul va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri, precum şi de o sesiune de autografe.
Evenimentele „Cum m-am recrutat? Poveşti cu mine şi despre tine” s-au bucurat de un real succes şi în anii trecuţi. Prima ediţie a avut loc în anul 2015, atunci când în faţa studenţilor au ajuns Adrian Despot, Dorian Boguţă şi Vlad Irimia (Tata Vlad), a continuat în 2017, împreună cu Tudor Chirilă, iar anul trecut, Horia Brenciu a fost cel care le-a dezvăluit studenţilor secretele din spatele carierei sale.
A doua parte a campaniei anului 2019 se va desfăşura la toamnă, la Bucureşti, Sibiu şi Miercurea Ciuc.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.