Cultură

BRAȘOV. Slujbe speciale astăzi, pentru Anul nou bisericesc

 

Puţini creştini cunosc faptul că anul bisericesc nu începe la aceeaşi dată cu anul civil. Deşi Biserica săvârşeşte în ziua Anului Nou îndătinatul Te Deum pentru începutul şi pentru întreaga curgere a noului an civil, care începe la 1 ianuarie, trebuie ştiut faptul că anul bisericesc începe la 1 septembrie.

Data de 1 septembrie, ca început al anului bisericesc, a fost preluată de la evrei, care începeau atunci noul an civil, numit şi Indictionul, aşa cum apare menţionat şi în Sinaxarul din Minei. Cultul creştin, având un caracter mixt, iudeo-creştin, şi-a însuşit în rânduiala sa cadrele exterioare ale Legii Vechi, despre care Însuşi Mântuitorul Hristos zicea: „N-am venit să stric, ci să împlinesc” (Mt. 5, 17), adică să desăvârşească Legea dată prin Moise poporului ales.

Un al doilea motiv pentru care ziua de 1 septembrie a fost aşezată ca zi a noului început de an bisericesc este tradiţia potrivit căreia în această zi Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea Sa publică, intrând în sinagogă şi citind cuvintele proorocului Isaia, care profeţeau despre persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului”. În fine, al treilea motiv pentru care ziua de 1 septembrie este socotită ca ziua de început a noului an bisericesc este tradiţia moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a început creaţia lumii.

Primele sărbători din cursul anului bisericesc sunt două praznice împărăteşti: Naşterea Maicii Domnului, în 8 septembrie, şi Înălţarea Sfintei Cruci, în 14 septembrie. „Prăznuirea acestor două sărbători la începutul anului bisericesc nu este deloc întâmplătoare, aceasta întrucât Maica Domnului a fost pricinuitoarea mântuirii noastre, născându-L pe Mântuitorul Hristos, iar Sfânta Cruce este semnul biruinţei noastre asupra morţii celei veşnice, prin Patima Domnului îndurată pe ea, pentru mântuirea noastră. Cele două Praznice, aşezate la începutul anului bisericesc, arată tocmai începutul şi finalitatea lucrării de mântuire a omului şi a lumii, pe care a realizat-o Mântuitorul Iisus Hristos, fiind punctele de sprijin pentru începutul bun al anului bisericesc, de la 1 septembrie”, spun teologii.
Cum anul acesta 1 septembrie este duminică, în biserici, creștinii participă la Sf. Liturghie. De asemenea, în această zi, în biserici se oficiază un Te Deum pentru a pune bun început anului şi, mai ales în mănăstiri, se săvârşeşte slujba sfinţirii celei mici a apei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button