Cultură

BRAȘOV. Slujbă specială și rară, în această seară, la o biserică de parohie

 

După cum v-am informat așa, mai multe biserici din Braşov găzduiesc până duminică un festival internaţional de muzică bizantină, inedit fiind că, în lăcaşurile de cult partenere, se oficiază slujbe de liturghie în care răspunsurile la strană sunt date de psalți greci, libanezi, sârbi şi români sau coruri psaltice renumite.
Mai mult, în Biserica Schimbarea la Faţă din Braşov (Bulevardul Saturn 33 – de la „Micșunica”) – foto, în această seară, de la ora 21.00, va începe o slujbă mai specială: o „priveghere de toată noaptea”, în care răspunsurile la strană le vor da Corul Academic Byzantion și „Părinţii de la Nea Skiti”.

Privegherea de toată noaptea (în grecește: agrypnia, „fără somn”; în slavonă: vsenoshnoe bdenie) este o combinație din mai multe slujbe a cărei structură diferă foarte mult în funcție de tradiția locală și regională. În tradiția bizantină, această slujbă durează toată noaptea fiind formată din întreg ciclul liturgic, culminând cu Sfânta Liturghie. În tradiția slavă, ține mai puțin și conține, de obicei, Vecernia (sau Pavecernița Mare), Utrenia și Ceasul Întâi.

Una din caracteristicile distinctive ale Privegherii este aceea că Vecernia Mică (diferită atât de Vecernia Mare și de cea Zilnică) se slujește la începutul serii (deși de obicei aceasta se slujește doar în catedrale și mănăstiri). Această practică își are originea în aceea că monahii slujeau această formă prescurtată a Vecerniei la ora canonică (apus), apoi luau masa și mai târziu începeau să slujească Privegherea de toată noaptea (care conține versiunea completă a Vecerniei).
În tradiția bizantină, Privegherea de toată noaptea conține Vecernia Mare inclusiv Litia și Artoklasia, Utrenia, Ceasurile Întâi, al Treilea, al Șaselea și se încheie cu Sfânta Liturghie. Dacă Sfânta Liturghie se slujește imediat, se pot omite Ceasurile.
Din cauza lungimii ei, Privegherea de toată noaptea este rareori slujită în parohii, dar este slujită în alte locuri, în special în zilele de sărbătoare mare. Totuși, se slujește frecvent în mănăstiri, în special la zile de sărbătoare mare sau de hramul comunității, cum este cazul, la Brașov, al Mănăstirii Sf Efrem cel Nou, care se ridică între Cristian și Brașov.

Citiți și:

BRAȘOV. Cinci zile de „Imperiu Bizantin”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button