Cultură

BRAȘOV. Seară de muzică „latino” la Filarmonică

  • ramiroarista.jpg
 

Un concert simfonic extraordinar sub genericul „Seară sud-americană” este cadoul de 8 Martie făcut de Filarmonica Braşov. Concertul are loc mâine, la Sala „Patria”, începând cu ora 19.00. Dirijorul argentinian, adoptat de România, Ramiro Arista va afla la pupitrul dirijoral al orchestrei Filarmonicii Brașov.

Prețul biletelor este de 30 lei, redus 50% pentru elevi, studenți și pensionari, respectiv 15 lei. Acestea se pot procura mâine, între orele 16.00 și 19.00, de la Sala „Patria”.

Caracterizat de presa rusă drept „pasionat şi energic” şi „în stare să dea viaţă muzicii”, Ramiro Arista este unul dintre cei mai semnificativi dirijori ai generaţiei sale. De la senzaţionalul său debut la Filarmonica din Sankt Petersburg din martie 2010, a lucrat cu orchestre importante cum ar fi Orchestra Simfonică din Iaroslav, Filarmonica din Timişoara, Orchestra Simfonică Naţională a Republicii Moldova, Orchestra Simfonică din Los Llanos şi Orchestra Simfonică Naţională din Bolivia.
Printre evenimentele cele mai pregnante programate se numără debuturile cu Orchestra Simfonică din Antofagasta – Chile şi Orchestrele Simfonice Naţionale din Panama, Republica Dominicană şi Nicaragua. De asemenea Ramiro revine la Filarmonica din Bacău şi la Opera din Constanţa – România, la Orchestrele Filarmonice din Shumen şi Razgrad – Bulgaria, la Orchestrele Simfonice din Oriente şi Santa Clara – Cuba şi la Orchestrele Simfonice din Cuenca şi Loja – Ecuador.
Cariera internaţională a lui Ramiro a fost îmbogăţită în perioada 2008-2009 de un stagiu motivant la Teatrul Mariinsky la invitaţia lui Valery Gergiev. Ales în unanimitate de muzicieni, Ramiro a fost din octombrie 2009 director artistic şi dirijor principal al Orchestrei Simfonice Municipale din Piura – Peru. Inspirat de profesionalismul şi talentul lui Gergiev, Ramiro a dirijat 220 de concerte cu ansamblul acestuia, interpretând integrala simfoniilor lui Beethoven, Schubert, Mendelssohn,  Schumann, Ceaikovschi şi Brahms, precum şi premiera cu Simfonia a V-a de Mahler, „Patria mea” de Smetana, Simfonia Fantastică de Berlioz, Simfonia nr. 1 de Şostacovici  şi Tod und Verklaerung de Richard Strauss.
Sensibilitatea lui Ramiro depăşeşte limitele muzicii, este un artist preocupat de umanitate, societăţi şi problemele lor economice, culturale şi educative. Este convins că muzica este un instrument de reintegrare socială şi de aceea se face înţeles de orice fel de public: din ţări sărace şi ţări bogate, copii şi bătrâni, oameni simpli, marginalizaţi şi condamnaţi. În egală măsură, dirijează orchestre profesioniste de nivel superior şi orchestre de copii.
Născut la Buenos Aires, de origine italiană, Ramiro a avut primul contact cu muzica mergând încă de mic la celebrul Teatru Colón din oraşul său, încă de pe atunci pasionat de muzică. Câţiva ani mai târziu a studiat cu profesorul Dumitru Goia la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, datorită unei burse acordate de guvernul român. Ramiro este singurul în stare să combine tradiţiile europene, folclorul balcanic şi ritmurile muzicii latino, ce face din concertele sale un spectacol de neuitat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button