Cultură

BRAŞOV. Seară coreeană la Centrul Cultural Reduta

 

Trupele coreene Anaya şi DoDance, alături de Nabi din Braşov, vor concerta în premieră pentru publicul braşovean, miercuri, 29 iulie, începând cu orele 19.00, la Centrul Cultural Reduta, în cadrul unui spectacol de muzică şi dans tradiţional asiatic.

Organizatorii acestui show sunt Centrul Cultural Coreean din Budapesta şi Asociaţia Interculturală Româno-Coreeană (AIRC), cu sprijinul Centrului Cultural Reduta din Braşov.

Conceptul spectacolului impresionează prin noutate, fiind o fuzionare a stilurilor tradiţionale coreene cu elemente ale muzicii clasice sau pop. Reprezentaţia îmbină muzicalitatea instrumentelor tradiţional coreene cu cea europeană, incluzând, în mod surprinzător, elemente de jazz şi rap. Călătoria muzicală va purta publicul spectator prin ritmurile uluitoare ale tobelor (dansul tobelor) sau adierea fină a evantaielor (dansul evantaielor).

Cei prezenţi la spectacol vor avea parte de o seară magică, de neuitat, în compania muzicii şi a dansului asiatic, potrivit promisiunilor organizatorilor.

ANAYA este o trupa de muzică compusă din trei soliști vocali (folk, pop, rap), un instrument tradițional (Daeguem), o chitară acustică, chitară bas și percuție, care creează un sunet conflictual interesant și plin de farmec. Muzica trupei ANAYA a început de la cântecele tradiționale coreene și cântecele populare, iar în prezent prin abordarea lor speră ca propriile piese să devină, într-o zi, noua muzică populară a acestei generații. ANAYA a pornit de la tradiție și a devenit un “vas”, care poate conține orice. Diversitatea muzicală a ANAYA arată că trupa are potențialul de a transforma orice material muzical în propriile culori. De asemenea, „culorile” pe care ANAYA le emite au avantajul de a fi acceptate în muzica pop pe piața muzicală mondială. ANAYA reinterpretează muzică clasică coreeană cu forme moderne de exprimare.

De la înființarea sa în 2006, ANAYA a fost invitată la Festivalul internaţional de muzică de la Ulsan, Festivalul internaţional de muzică de la Gwangju şi Jeonju International Sori Festival din Coreea. De asemenea, în 2010 a participat la Hengchun International Folk Song și Festivalul de Muzică din Taiwan, în 2011 la SXSW (South by Southwest) Festivalul de muzică din Austin (USA), în 2014 la Valley of Arts Festival în Kapolcs (Ungaria) și a susţinut un concert în Craiova (România).

DoDance este o companie de dans coreean înfiinţată în anul 2007. Aceasta a fost ales ca Ambasador cultural al oraşului Jeonju pentru Hanji (hârtia tradiţională coreeană). DoDance a efectuat turnee peste tot în lume, printre care şi la Muzeul Smithsonian din Washington DC (USA). Compania a creat spectacole de dans tradițional coreean cu teme ca Hanji și Bibimbap din Jeonju, lăsînd o impresie puternică asupra publicului occidental. Compania este condusă de Hong Hwayoung, care a moștenit stilul de dans al lui Kim Baekbong.
Hong, directorul companiei a castigat premiul la Concursul de dans de la Donga și competiţia Asociaţiei coreene de dans. De asemenea, a câștigat marele premiu la competiţia Kim Baekbong Dance Heritage. Ea a susţinut spectacole la Centrul Cultural coreean din Budapesta, Paris și Varșovia.

Nabi este un grup român de fete din Braşov. Pasionate fiind de cultura coreeană, ele au învăţat singure să danseze dansuri tradiționale coreene.
Grupul este format din 5 fete: Codleanu Maria Alexandra (17 ani) liderul trupei, Veress Beatrice (17 ani), Bencze Alondra Rebeka (16 ani ) coregrafa trupei Nabi, Mara Niţă (15 ani) și Csere Francesca Amalia (12 ani).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button