Brașov. Se deschide „Bienala albastră”!
Începând de mâine, 20 octombrie, Brașovul devine, pentru o lună, epicentrul artelor vizuale din România, prin „Bienala Internațională de Arte vizuale – Bienala Albastră, Hronicon”.
Este primul eveniment dedicat manifestărilor artistice din domeniul artelor vizuale din centrul României. 13 artiști vizuali invitați, din România, Statele Unite și Germania, și peste 200 de artiști vizuali aplicanți îi vor încânta pe brașoveni și turiști cu operele lor, în nu mai puțin de 20 de spații expoziționale.
Deschiderea oficială a Bienalei Albastre va avea loc duminică, 20 octombrie, începând cu orele 16, la Teatrul „Sică Alexandrescu”. În perioada 20 octombrie – 29 octombrie vor fi vernisate expozițiile de autor și expozițiile din salonul participanților, cuprinzând opere din pictură, sculptură, grafică, artă textilă, ceramică, sticlă, metal, colaj, fotografie, video-art, instalație, experiment vizual, performance-art, happening, mapping, tehnici mixte, etc.
„Bienala Internațională de Arte Vizuale Brașov 2019 – HRONICON” este organizată de Asociația Culturală Artessentia și este rodul colaborării acesteia cu alte organizații și instituții de cultură prestigioase din Brașov și bazată foarte mult pe implicarea actanților culturali locali și pe voluntariat. Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Brașov.
Cei interesați pot găsi detalii privind expozițiile, locațiile și programul galeriilor de artă pe:
facebook.com/ Bienala Albastră @bluebiennale
www.bluebiennale.com
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.