Cultură

BRAŞOV. Schubert şi Brahms, în concert cameral la „Patria”

 

Sala „Patria” va fi, joi seară, de la ora 19.00, gazda unui concert al Cvartetului „Gaudeamus” la Filarmonicii Braşov, care de acum se va numi Gaudeamus Quartet, iar invitat special este tânărul şi talentatul pianistul Andrei Licareţ.
Concertul va cuprinde lucrări precum Fr. Schubert – Cvartetul în la minor op. 24 D. 804 sau J. Brahms – Cvintetul cu pian în fa minor op.3., lucrări mai puțin abordate în cadrul concertelor camerale susținute la Brașov.

Cvintet de excepţie: Gaudeamus Quartet şi Andrei Licareţ

Cvartetul de coarde „Gaudeamus”, format din Lucia Neagoe (vioara I), Raluca Irimia (vioara a II-a), Leona Varvarichi (violă) și Sebastian Vârtosu (violoncel), a luat ființă în 1987 sub îndrumarea maestrului Dan Prelipcean, membru al renumitului cvartet „Voces”. Cvartetul „Gaudeamus” a concertat pentru prima dată la Brașov, în cadrul Festivalului muzicii de cameră unde a obținut premiul I, ulterior toți membrii săi rămânând angajați ai Filarmonicii brașovene. Cu un repertoriu impresionant, care cuprinde peste 150 de lucrări camerale din creația marilor compozitori ai lumii, Cvartetul „Gaudeamus” a făcut nenumărate turnee în țară și în străinătate. Palmaresul celor patru muzicieni brașoveni include premiul I la toate competițiile de muzică de cameră din țară, dar și nenumărate înregistrări audio (pe CD), sau video la TVR, RAI, Tv Rusia sau Tv Moldova.

Invitatul componenților Cvartetului „Gaudeamus” este tânărul pianist Andrei Licareț, ale cărui apariții în sălile de concert din România și din străinătate l-au făcut cunoscut și l-au impus ca un reprezentant de valoare al generației sale. Născut la Bucureşti, Andrei Licareţ a început studiile de pian cu tatăl său la vârsta de cinci ani. La 11 ani a debutat ca solist, interpretând Concertul pentru pian în do major, KV 246 de Mozart alături de Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Bucureşti.

A urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, unde a studiat cu Gabriela Enăşescu.  Printre profesorii săi cunoscuţi s-au numărat Viniciu Moroianu, Dana Borşan şi Dan Dediu, cu care a studiat şi compoziţia la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. La Paris şi Berlin, a studiat cu Jacques Rouvier, iar la Salzburg cu Dmitri Başkirov, în cadrul cursurilor de măiestrie de la Mozarteum. A participat la programul prestigiosului Institut Steans pentru tinerii muzicieni de la Ravinia Festival. Solistul a obţinut diploma de Bachelor of Music şi Master of Music la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, diploma de Graduate Performance Diploma şi Artist Diploma la Conservatorul Peabody, unde a studiat cu ilustrul Leon Fleisher, muzician care promovează în rândul discipolilor săi moştenirea pianistică preluată de la Beethoven.

Pentru Andrei Licareț, o parte importantă a instrucției sale muzicale a constituit-o și participarea la concursurile naționale și internaționale de interpretare pianistică, unde a câștigat câteva premii foarte importante. Andrei Licareț a acumulat un repertoriu bogat pe care a reușit să-l interpreteze pe parcursul numeroaselor recitaluri și concerte susținute cu diferite orchestre din țară și din străinătate sub bagheta unor mari dirijori. A susţinut concerte în oraşe mari din Europa, Statele Unite şi Israel. Pianistul este membru al Fundației Naționale „Henri Coandă” pentru Sprijinirea Tinerilor Supradotați, susținând activ evenimentele organizate de această fundație.

Preţul biletelor este de 20 de lei, redus 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari. Acestea se pot procura mâine între orele 16.00 şi 19.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button