BRAŞOV. Sărbătoare în comunitatea academică
1 Martie a fost decretată de patru ani drept Ziua Universităţii „Transilvania”. Manifestările aniversare, care implică studenţii, cadrele didactice, dar şi întreaga comunitate braşoveană, se desfăşoară de sâmbătă, grosul fiind mâine, în aproape toate corpurile instituţiei, dar şi în spaţii publice din oraş.
Reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior au pregătit mai multe evenimente ştiinţifice, cultural-artistice şi sportive. „Vor fi organizate manifestări în toate facultăţile, dar şi la nivel de Universitate. Pornim de la prelegeri deschise, pentru studenţi sau braşoveni interesaţi, în anumite facultăţi, concursuri pentru studenţi, concurs de gastronomie, expoziţie de restaurare. De asemenea, va mai fi o piesă de dramaturgie coordonată de domnul profesor Ştefan Ungureanu, cu studenţi de la Facultatea de Sociologie”, a precizat prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, rector al Universităţii, care începe un nou mandat de conducere cu aceeaşi echipă de prodecani, după cum a amintit. „Întreaga comunitate braşoveană este invitată să participe la aceste manifestări. Suntem convinşi că, indiferent de vârstă, există pentru fiecare ceva ce ar putea fi interesant”, a precizat şi prof. univ. dr. med. Liliana Rogozea, prorector cu relaţiile publice şi promovarea imaginii Universităţii. Sărbătoarea a început încă de sâmbătă, cu un concurs de şah şi întâlniri cu elevii la Facultatea de Inginierie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor. Ieri, în sărbătoare au fost cei de la Mediateca Norbert Detaeye, care au pregătit, la aniversarea a 25 de ani, mai multe momente pe Colina Universităţii. Mediateca a fost primul proiect generat de studenţi după 1989, a amintit prof. univ. dr. ing. Marina Cionca, de la Facultatea de Ingineria Lemnului, de numele căreia se leagă Mediateca.
Concurs culinar şi teatru sociologic
Astăzi este programat „grosul” evenimentelor aniversare în fiecare facultate şi Universitate. De exemplu, la Facultatea de Ingineria Lemnului va fi vernisată o expoziţie de restaurare de mobilier, cei de la Educaţie Fizică şi Sporturi Montane vor avea meciuri de baschet, volei, handbal, pe terenul de sport de pe Colina Universităţii. Studenţii de la Drept se vor întâlni cu magistraţi, iar cei de la Construcţii se vor prezenta elevilor din licee braşovene.
Studenţii de la Facultatea de Alimentaţie Publică şi Turism vă invită de la ora 10.00, la un concurs delicios, în care-şi vor etala talentele de bucătari. Evenimentul va avea loc în Corpul R, din str. Castelului. La Silvicultură, cei interesaţi vor vedea colecţiile de insecte, păsări, faună cinegetică naturalizată. Cei de la Medicină au ales să susţină conferinţe despre actualul virus Zika şi despre virusul A H1N1.
Cei de la Litere vor ieşi, pentru al patrulea an, cu literatura în oraş. Cei de la Sociologie se vor prezenta, între altele, cu Cercul ştiinţific studenţesc de sociologie dramaturgică „Ervin Goffman”, coordonat de conf.dr. Ştefan Ungureanu, cu „Momente: Caragiale”, îndrumător conf. dr. Mihai Ignat, Facultatea de Litere. Evenimentul va avea loc la Aula Universităţii, de la 17.30.
Momentele festive se vor încheia la Aula Universităţii, cu un concert aniversar de excepţie.
Citiţi şi:
BRAȘOV. Literatura iese din nou în oraș
BRAŞOV. Concert special la Aulă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.