BRAŞOV. Sărbătoare de Ziua Mondială OZN
Mâine, 2 iulie, este Ziua mondială OZN (World UFO Day), ocazie cu care, la Librăria OKIAN, Clubul de literatură Science-Fiction și Fantasy ANTARES anunţă şi împlinirea unui an de activitate intensă. La toamnă, organizaţia literară aniversează 35 de ani de existență.
Temele principale de discuţie vor fi: Experimentul Philadelphia – între legendă și realitate şi Experiențele lui Nikola Tesladespre călătoria în timp și teleportare (material documentar realizat și prezentat de Gheorghe Tănase). Apoi, va rula un film SF foarte scurt, prezentat de Nic Dobre.
Şi, penru că tot este vorba de o aniversare, va avea loc şi o retrospectivă a activităţii ANTARES din ultimele 12 luni.
Amintim câteva dintre evenimentele remarcabile ale clubului, enumerate de fondatoarele Rodica Bretin și Anamaria Borlan: „La prima noastră întâlnire din iulie anul trecut, după o remarcabilă absență, am vizionat filmul Roswell, dedicat zilei mondiale a oznisticii, World UFO Day, sărbătorită anual pe data de 2 iulie. Prezentarea documentată a fenomenului ozn a fost realizată de Gheorghe Tănase”.
August a fost dedicat astronomiei, stelei Antares – mitologie, istorie și astronomie – iar invitatul nostru special a fost Lucian Curelaru, astronom și astrofotograf amator, membru al Astroclub Brașov.
Septembrie a adus invitați de la cenaclul ProspectArt din București, Ileana Andreea Drop și Georgiana Vlădulescu, după care s-au citit și comentat texte originale.
Octombrie 2015 a marcat 34 de ani de la înființarea clubului nostru, ediție aniversară, ocazie cu care am deschis albumul amintirilor și am făcut o trecere în revistă a activităților trecute, evenimentelor, întâlnirilor cu scriitori și invitații de marcă, am evocat chiar cele două ediții de teatru scurt absurd, puse în scenă de membri de atunci ai clubului Antares.
În noiembrie, ședința clubului Antares a fost dedicată în întregime lansării de autor în Brașov, Rodica Bretin, scriitoare și autoarea unei vaste colecții de romane science-fiction și fantasy, literatură de frontieră și fenomene neelucidate.
Decembrie, seară de magic și fantasy la clubul Antares, cu participarea tuturor membrilor, care au citit texte proprii în conformitatea temei.
„Ianuarie 2016 a debutat în forță, invitații noștri de marcă au fost: scriitorul Liviu Surugiu, care ne-a prezentat romanele Rămășițele viselor și Eral, apoi Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan, co-autori la volumul Omul fluture, au citit un fragment interpretând un interesant joc de roluri. În luna februarie ne-a vizitat Michael Haulică, scriitor, antologator și editor, coordonator al colecțiilor SF&F ale editurii Paladin, redactor-șef al revistelor Argos și Galileo. Martie – întâlnire cu scriitorul Leonard Oprea, prozator, poet, eseist, creatorul Fundației Culturale Vladimir Colin și fondatorul editurii Athena Publishing House. La întâlnire au luat parte Ion Doru Brana (traducătorul seriei Dune de Frank Herbert) și poetul Adrian Munteanu”, a continuat Anamaria Borlan.
În luna aprilie au avut loc mai multe evenimente, precum Târgul de carte science-fiction și fantasy Final Frontier, ediția a V-a şi lansări de carte.
În luna mai scriitorul de literatură fantasy, Oliviu Crâznic a luat parte la simpozionul despre Fantasticul românesc, cu participarea scriitoarei Doina Roman, prezenți fiind Andrei Duduman de la Atelier 14 și Haralambie Ionescu.
„Iunie, după ce ne-am întors de la Bookfest, 1-5 iunie, Eugen Lenghel, scriitor, redactor al Revistei de literatură și arte vizuale on-line Ficțiuni.ro, organizator al Festivalului Science-Fiction Râșnov, ne-a vizitat pe 11 iunie clubul. Clubul ANTARES numără o serie de membri valoroși, printre care amintim scriitorii Voicu Bugariu, Sergiu Someșan, Leonard Oprea, Rodica Bretin, mai tinerii membri, scriitorii Nic Dobre, Alex Lamba, Liviu Surugiu și nu în ultimul rând, generația cea mai tânără, scriitori aspiranți ca Anda Dudău, Adrian Brăteanu și alții. La care se adaugă membri susținători pasionați precum Gheorghe Tănase, Anca Ramona Chirică cu proiectul personal Biblioteca Urbană, Anamaria Borlan, ca și membri prezenți: Anca Rențea-Diaconu, Mihai Tatu, Gabriel Hora Florea, Paul Gusbeth-Tatomir, dar și cei aflați peste hotare, Călin Giurgiu, Maor Shlomo”, a menţionat Rodica Bretin.
Cele două fondatoare au trimis un apel către toţi cei care iubesc literatura SF să li se alăture, pentru continaurea de activităţi speciale, stimulative şi creative.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.