Cultură

BRAȘOV. Săptămâna viitoare avem un nou Târg de Carte şi Muzică

 

Braşovenii sunt aşteptaţi, începând de joia viitoare, la cea de-a XIV-a ediţie a Târgului de Carte şi Muzică, organizat în mod tradiţional în preajma sărbătorii de Buna Vestire (25 martie).
În acest an, organizatorii, Libris Braşov, spun că vor fi 60 de standuri cu cărţi, la care editurile vor veni cu reduceri şi promoţii la volume din diverse domenii, de la literatură universală şi română până la cărţi pentru copii, cărţi de specialitate, dar şi cărţi de spiritualitate şi dezvoltare care „se caută din ce în ce mai mult”, potrivit Danei Anghelescu, director Libris Editorial.
Târgul, găzduit Braşov Business Park, se deschide oficial joi, 30 martie, la ora 12.00, după care va fi lansată revista literară Libris. „Este editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România şi sperăm să aibă ecou”, a mai spus Dana Anghelescu.
Ca şi în alţi ani, gama evenimentelor propuse este una largă. Vor fi lansări de carte, conferinţe, spectacole.
Târgul va oferi celor prezenţi posibilitatea de a revedea scriitori consacraţi, precum Aurora Liiceanu, Varujan Vosganian, Radu Paraschivescu, Marius Oprea. Vor fi şi lansări de cărţi pentru copii. De asemenea, vor fi lansate şi cărţi ale scriitorilor debutanţi.
În cadrul Târgului vor fi organizate şi conferinţele dedicate filosofiei, istoriei, dezvoltării personale, religiei. Invitaţi, în acest an, sunt, printre alţii, părintele Constantin Necula, dar şi Dumitru Constantin Dulcan.
În plus, în acest an, potrivit Danei Anghelescu, în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, vor fi organizate trei momente speciale, unul dintre acestea fiind conferinţa „România, 10 ani în UE, scriitorii, 10 ani departe – scriitori europeni şi scriitura lor” în cadrul căruia Tatiana Ţîbuleac (Franţa) şi Adrian Buz (Spania) vor povesti despre experienţele vieţii şi scriiturii lor de peste hotare.  
Şi muzica va avea secţiunea ei, iubitorii de muzică şi dans având şansa să se întâlnească cu AG Weinberger, Cvintetul Anatoly, Meera Das&Gunjan Dance Academy, cu spectacolul de dans clasic Odissi „The Spirit of India” etc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button