Cultură

BRAȘOV. Sântilia, sărbătoare tradițională, a început cu… fotbal

 

Sântilia este o sărbătoare tradițională a mocanilor săceleni, care se ține an de an în preajma Sfântului Ilie. De sfântul Ilie, după urcarea turmelor la munte, tinerii păstori coborau să se întâlnească la horă cu fetele rămase în sat cu care părinții hotărâseră să se căsătorească. Aceștia făceau cadou fetelor  furci de tors și tipare pentru caș. Toți locuitorii din cele șapte sate care alcătuiau în vechime Săcelele: Satulung, Cernatu, Turcheș, Baciu, Zizin, Tărlungeni și Purcăreni, se adunau în costume populare si participau la sărbatoare. Meșteri populari din tot Săcelele, dar și din împrejurimi, veneau să își vânđă marfa, sărbătoarea fiind unul din cele mai importante târguri din zona Brașovului.

Străvechea sărbătoare a mocanilor săceleni s-a transformat în timp într-o sărbătoarea a întregului oraș Săcele. Vor fi patru zile cu fotbal, simpozion cultural, spectacole de muzică pop, folk, rock, populară, focuri de artificii și multă voie bună.

Astăzi, 18 iulie, prima zi a Sântiliei este una dedicată fotbalului. 16 echipe se întreg pe stadionul de fotbal Electroprecizia în Cupa Sântilia, ediția a III-a. A doua zi, vineri, 19 iulie, de la ora 11.00 va avea loc un simpozion medical dedicat celor doi ani de la redeschiderea Spitalului Municipal Săcele. Prin tradiție, ziua de vineri de la Sântilia este dedicată evenimentelor culturale. Astfel de la ora 16.00, în Piața Unirii din Turcheș va avea loc un simpozion cultural, organizat în parteneriat cu asociațiile Izvorul și Zestrea Săceleană în care va fi evocată familia mocănească. Bineînțeles că nu vor lipsi nici momentele artistice și nici degustarea celebrei plăcinte mocănești.

Sâmbătă și duminică, 20 – 21 iulie, sunt două zile dedicate recitalurilor și concertelor de muzică. Din anul 2017 manifestările de Sântilia au revenit pe locul în care se ținea odinioară sărbătoarea de către vechii mocani, pe locul vechii Grădini Domnești, unde astăzi se află stadionul de rugby Electroprecizia. Sâmbătă și duminică aici vor fi prezenți meșteri populari și comercianți cu diferite bunătăți: papapanași, vată pe băț, kurtos-kalacs, gogoși, bulz ciobănesc, sucuri naturale și multe alte produse.

Ziua de sâmbătă este dedicată muzicii pop și rock. Deschiderea oficială va avea loc la ora 14.00 cu un discurs al primarului municipiului Săcele, Virgil Popa va susține cuvântul de deschidere. De la ora 14.30 vor premiați câștigătorii campionatului de fotbal și săritorii cu schiurile săceleni – campioni naționali în anul 2018, apoi vor urma recitaluri ale unor artiști locali. Concertele-vedetă vor avea loc de la ora 19.30 – Proconsul și de la ora 21.15 Ciro de Luca. Seara de pop – rock se va încheia cu un foarte așteptat spectacol de artificii. Duminică, 23 iulie, este ziua muzicii populare. Soliști de muzică populară din Săcele, precum și ansambluri de dansuri populare din Țara Bârsei vor urca pe scenă pe cuprinsul întregii zile. Capul de afiș vor fi recitalurile lui Aurel Tamaș de la ora 14.00, Veta Biriș de la ora 16.00, Elena Merișoreanu – ora 18.00 și Suzana si Daciana Vlad – ora 21.00. Sărbătoarea de Sântilia  se va încheia duminică noaptea de la ora 22.00 cu un foc de artificii.

Program:

18 iulie – Cupa Sântilia la fotbal, ediția a III-a, terenul de fotbal Electroprecizia

19 iulie – ora 11.00 – 2 ani de la redeschiderea Spitalului Municipal Săcele – simpozion medical – Spitalul Municipal Săcele

ora 16.00 – Simpozion cultural „Familia mocănească” – Piața Unirii din Turcheș

20 iulie – Spectacol de muzică pop, folk și rock
Proconsul, Ciro de Luca, TRUPA Calendar, artiști locali

21 iulie – Spectacol de muzică populară

Aurel Tămaș, Veta Biriș, Elena Merișoreanu, Suzana și Daciana Vlad, artiști locali și ansambluri folclorice


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare