Cultură

BRAŞOV. Roboţi, realitate augmentată, experimente trăsnite, conferinţe fascinante şi concursuri

 

Ingineri, exploratori și inventatori din Braşov vor încerca să împărtăşească din cunoştinţele lor la Noaptea Cercetătorilor Europeni  (NCE) 2017, care are loc astăzi în toată ţara. Scopul este popularizarea ştiinţei şi învăţarea distractivă. Publicul va putea vedea experimente, prezentări ştiintifice, cei mici vor fi implicaţi în activităţi educative pentru copii şi concursuri. Manifestările organizate cu această ocazie, în aproximativ 300 de orașe europene, ilustrează, într-o manieră interactivă, contribuția concretă adusă de cercetători societății și încearcă să-i sensibilizeze pe tineri și pe părinții acestora față de carierele științifice

Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 16.00 şi până la ora 22.00, la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, unde publicul va participa la „experimente trăsnite, conferinţe fascinante şi concursuri”. Vor avea loc experimente inedite, prezentări interactive, activități educative pentru copii, concursuri și multe alte activități care vor îmbina știința cu învățarea distractivă.

Majoritatea cercetătorilor de la facultăţile braşovene participă la eveniment. Inedit este că studenţii de la Facultatea de Inginerie Tehnologică și Management industrial vor prezenta un roboţel humanoid botezat „Robonov”. Facultatea De Științe Economice Și Administrarea Afacerilor va prezenta publicului un magazin electronic cu realitate augmentată, iar cei de la Facultatea de Design de produs și Mediu vor prezenta maşina de curse Formula Student. Va exista şi o secţiune a firmelor private care-şi vor prezenta inovaţiile.

Proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activități științifice și educaționale. Ediția din 2016 a atras peste 35.000 de vizitatori în România.

Anul acesta, centrele orașelor Alba Iulia, Arad, Bârlad, Bacău, Brașov, București, Constanța, Cugir, Deva, Hunedoara, Galați, Oradea, Ploiești, Sibiu, Suceava, Tulcea și Zalău vor fi transformate în laboratoare de știință unde vor avea loc experimente inedite, prezentări interactive.

Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie (MSCA) și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Programul evenimentului este aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button