Cultură
BRAȘOV. „Rendez-vous” muzical
Melomanii sunt aşteptaţi, astăzi, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, la Recitalul de la ora 5, intitulat „Întâlnire cu muzica”. Evenimentul muzical va fi susţinut de artistele Operei Braşov: Ioana Mărgărit – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, alături de Nora Vlad – actriţă şi Simona Patriche – pianistă. În programul recitalului sunt cuprinse arii din operele: „Cosi Fan Tutte” de W.A. Mozart, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, A. Ponchielli – „La Gioconda”, dar şi lied-uri de G. Verdi: „Brindisi”, „La zingara”, „Ad una stella”, „Lo spazzacamino”, de O. Respighi – „Notte”, dar şi „Ah, Love, but a Day” de Amy Beach. Biletele se găsesc la Muzeul „Casa Mureşenilor”, din Piaţa Sfatului nr. 25, înainte de recital.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.