Cultură

BRAȘOV. Recital cameral din creația lui Benjamin Britten

 

Muzicienii Emin Curtgeafar –  oboi, Roxana Curtgeafar – vioară, Simona Gurău – violă, Alexandra Enache – violoncel, Anca Preda – pian, deși tineri, au în palmares premii, diplome și distincții primite pe mari scene, iar astăzi vor aduce pe scena Sălii Muzicii de Cameră Patria un repertoriu deosebit, creații care se promovează astăzi încă, frecvent, ca repertoriu consistent, valid şi actual. Astfel, în organizarea Filarmonicii Brașov, astăzi de la ora 18.30, la Sala Patria, melomanii sunt invitaţi la Recitalul Cameral  în programul căruia se vor regăsi apreciate compoziţii ale compozitorului B. Britten: 6 Metamorfoze după Ovidiu pentru oboi solo, Variațiuni temporale pentru oboi și pian, Lăcusta și viespea pentru oboi și pian, Fantezie pentru oboi, vioară, violă și violoncel.
 „Benjamin Britten se foloseşte de câteva principii de compoziţie, preluate din epocile anterioare, creând un univers sonor propriu. Indiscutabil, contribuţia adusă muzicii este confirmată de programele de sală în care sunt prezente – peste tot în lume – lucrări semnate de el. În încercarea de a creiona profilul muzicianului (în ipostaza de interpret, dirijor şi mai ales în desfăşurarea muzicală_, Britten porneşte cel mai adesea de la o celulă generatoare sau de la un motiv caracteristic pe care îl prelucrează în fiecare secţiune/parte. De exemplu, în Şase metamorfoze pentru oboi solo se remarcă prezenţa tetracordului (iniţial descendent, minor).
Aşadar stilul componistic a lui Benjamin Britten inovează prin elemente originale, care nu sunt, însă, şocante, frapante sau prea depărtate de tipologiile standard. Este vorba despre un stil caracteristic format din elemente de construcţie comune secolelor precedente, într-un limbaj accesibil atât pentru publicul britanic, cât şi pentru cel universal. Limbajul muzical utilizat de Britten este, de asemenea, mozaicat, construit din suprapuneri. Utilizează scriitură modal-cromatică, tono-modală, preponderent modală, preponderent tonală, uneori impresionistă. De cele mai multe ori, constructele armonice cromatice, modale sau bitonale, păstrează elemente sau aluzii tonal-funcţionale, iar lucrările sale se încheie cu relaţia tonică-dominantă sau structuri arpegiate ale tonalităţii
”, este prezentarea făcută de Alexandra Grancea, PR al Filarmonicii Brașov, compozitorului ale cărui creații vor fi interpretate astăzi la „Patria”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button