BRAŞOV. „Războaie în Bastionul Țesătorilor”
După 26 de ani de la înființare, Muzeul Județean de Istorie Brașov a câștigat prima sa finanțare nerambursabilă în calitate de solicitant. Proiectul „Războaie în Bastionul Țesătorilor”, depus în parteneriat cu Asociația Forums, a fost declarat câștigător de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), la aria „Patrimoniu Imaterial”, cu al doilea punctaj din concurs (93,67), fiind unul dintre cele șase proiecte câștigătoare din 86 proiecte depuse. Finanţarea nerambursabilă AFCN este în valoare de 59.436 lei.
Scopul proiectului este să aducă țesători în Bastionul Țesătorilor și războaie de țesut într-un spațiu cunoscut mai mult pentru funcția sa războinică decât pentru meșteșugul breslei țesătorilor, altfel spus valoridică jocul de cuvinte bazat pe omonimia cuvântului „război”. Astfel, „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” îşi propune aducerea în atenţie a patrimoniului imaterial, reprezentat de străvechea tehnică a ţesutului la război, prin transcederea acesteia în lucrări de artă contemporană.
Două ateliere creative mixte între șase cunoscători și păstrători ai tehnicii tradiționale de țesut la război, din zona Branului, și șase artiști vizuali contemporani vor duce la crearea unor lucrări ce vor fi expuse în Bastionul Țesătorilor și Complexul Muzeal Astra din Sibiu, în perioada august – octombrie 2016. Expoziţia va pune în valoare atât elementele de patrimoniu care au fost folosite ca sursă de inspiraţie cât şi lucrările de artă contemporană realizate utilizând tehnica ţesutului la război.
Documentarea proiectului este realizată de o echipă de specialiști în patrimoniu imaterial, coordonată de etnograful dr. Ovidiu Calborean de la Direcția judeţeană pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional Sibiu. Experții proiectului în artă contemporană sunt Oana Ioniță Năsui (trainer formare culturală, responsabil comunicare program Sibiu – Capitala Culturală Europeană 2007, coordonator Strategia culturală și creativă a Bucureștiului) și Cosmin Năsui, curatorul expoziției (cercetător, expert evaluator artă contemporană, președinte al departamentului de artă contemporană al Asociaţiei Experţilor şi Evaluatorilor de artă din România în perioada 2013 – 2015, curator de expoziții la PostModernism Museum București, Manifesta 2014 Sankt Petersburg, Corke Art Gallery, Liverpool, Dorothy Contemporary Center Paris etc). Managerul de proiect este Ioana Șchiopu, specialist în finanțări proiecte culturale.
În prezent este deschis apelul la nivel național pentru candidaturi din partea artiștilor contemporani, debutanți și profesioniști (doi dintre cei șase artiști selectați vor fi artiști debutanți). Termenul limită de înscriere este 25 iunie 2016. Atelierele se vor desfășura în Bastionul Țesătorilor, în două echipe de câte șase membri (trei artiști, trei artizani), timp de 9 zile/echipă, în luna iulie.
Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor”, proiect cultural cofinanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, mai cuprinde realizarea unei arhive digitale documentare, un film tip tutorial și două filme scurte tip teaser.
În contextul proiectului AFCN, Muzeul Județean de Istorie Brașov va organiza o expoziție despre breasla țesătorilor din Brașov și istoria Bastionului Țesătorilor, activitate realizată de muzeografii instituției, și ateliere de reconstituire istorică despre urzitul pe război vertical în două și trei ițe, realizate de membri ai asociației de reenactment istoric „Terra Dacica Aeterna” din Cluj Napoca.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.