BRAȘOV. Procesiune de Florii prin centrul orașului
Pentru al optulea an consecutiv, la iniţiativa părintelui protopop Dănuţ-Gheorghe Benga şi cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului, în Sâmbăta lui Lazăr, va avea loc din nou la Braşov un pelerinaj de Florii. Procesiuni în ajunul marelui praznic creştin al Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) se organizează în mai multe orașe, printre care Iaşi şi Bucureşti .
Pelerinajul de Florii va începe în jurul orei 16.30, după Vecernia din Sâmbăta lui Lazăr, care va fi oficiată în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Piaţa Sfatului, şi vesteşte sărbătoarea Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim, prin refacerea simbolică a drumului Mântuitorului Iisus din Betania până la Cetatea Sfântă.
Credincioşii sunt aşteptaţi cu ramuri de salcie, înainte de plecarea în procesiune, pentru ca acestea să fie sfinţite. Avându-i pe preoţi cu prapurii în frunte, credincioşii vor pleca în pelerinaj pe străzile din Centrul Vechi cu ramuri de salcie sfinţite şi cu icoane, cu lumânări şi candele aprinse în mâini, şi intonând cântece bisericeşti. Din Piaţa Sfatului, procesiunea se va îndrepta pe Strada George Bariţiu, cu o oprire la Biserica „Sfânta Treime” (grecească), apoi va trece, cu o nouă oprire, prin parcul de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, va continua pe Strada Băilor, până în Piaţa Unirii, oprindu-se în Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, unde va avea loc Pelerinii se vor întoarce pe acelaşi traseu, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” încheindu-se procesiunea cu Litia (slujbă de binecuvântare a prinoaselor, a bucatelor) de dinaintea praznicului Intrării Domnului în Ierusalim și rugăciunea de binecuvântare a credincioşilor. „Pelerinajul semnifică drumul parcus de Iisus către Ierusalim şi pregăteşte sărbătoarea de duminică, totodată fiind o binecuvântare pentru credincioşii braşoveni şi pentru oraşul nostru”, a reamintit protopopul Braşovului, pr. Dănuţ Benga.
Programul:
Ora 16.15 Vecernia la biserica „Adormirea Maicii Domnului” Cetate.
16.40 binecuvântarea ramurilor;
16.45 plecarea în procesiune
16.55 oprire la Biserica Sf. Treime (pe Barițiu)
17.00 plecare în procesiune
17.10 Colegiul Național „Andrei Șaguna”
17.15 plecare în procesiune
17. 25 Piața Unirii
17.30 intrarea in Biserica voievodală „Sf. Nicolae” si se continuă cu slujba Litiei
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.