Cultură

BRAȘOV. Primul „concert de plastic”

  • brasovpiatasfatului_2.jpg
 

Braşovenii sunt invitați să ia parte la primul „concert de plastic”, un eveniment pregătit de WWF România, care se va desfășura astăzi, de la ora 19:30, în Piaţa Sfatului. Potrivit organizatorilor, va fi un concert simfonic extraordinar susţinut de Filarmonica Braşov, sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu, unde PET-urile colectate din pădure se transformă în instrumente cu suportul artistei Raluca Ghideanu. Evenimentul face parte din calendarul FOV 2022 – Forumul Orașelor Verzi, care se desfășoară până duminică la Brașov.

Locatarii oraşului, turiştii şi toţi participanţii la FOV sunt aşteptaţi să descopere un eveniment interactiv prin care pot să redea cântecul pădurii, o pădure cu zero plastic. Concertul de plastic face parte dintr-un proiect mai amplu, care îşi propune eliminarea plasticului din păduri şi natură, cu sprijinul comunităţilor locale. Prin acţiuni de ecologizare în pădurile din jurul Braşovului, WWF România şi voluntarii din Patrula Zero Plastic au colectat PET-uri ce au fost apoi reciclate în mesaje de la locatarii pădurii, animalele. Astfel, nemulţumirile vulpii, bufniţei şi veveriţei, împreună cu «dovezile» găsite, au ajuns la avizierele câtorva zeci de scări de bloc din cartierele Noua şi Răcădău din Braşov, aflate la marginea pădurii. Panouri din lemn, cu mesaje similare, sunt acum prezente la intrarea pe cele mai populare trasee montane”, au precizat organizatorii.

Patrula Zero Plastic, programul prin care WWF-România şi-a propus să elimine plasticul existent în natură, se află în al treilea an de desfăşurare. După ce, în primii doi ani, Patrula Zero Plastic a fost activă în Delta Dunării, în 2022 proiectul continuă în Deltă şi s-a extins în pădurile din jurul oraşului Braşov.

Intrarea la eveniment este liberă.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare