Cultură

BRAȘOV. Povești uitate sau neștiute renasc în realitatea virtuală

 

Șase zone reprezentative ale Brașovului (Piața Sfatului, Modarom, Poarta Șchei, Livada Poștei, Clădirea Rectoratului și zona din proximitatea hotelului Aro Palace) vor fi promovate prin intermediul realității virtuale în cadrul unui proiect cultural pe care Agenția Metropolitană Brașov (AMB) îl va derula în parteneriat cu Primăria Brașov și Muzeul Casa Mureșenilor. Practic, se va crea o aplicație pentru telefoanele mobile, prin intermediul căreia, în momentul în care vei filma una dintre aceste zone, pe ecran îți vor apărea (și) imagini istorice ale acelui loc, unele dispărute de multă vreme, cum e zona Hotelului Aro. „Aplicația inteligentă va rula algoritmi care să identifice zone cu clădiri reprezentative din municipiul Brașov (din zona istorică) și va afișa pe ecranul dispozitivului o imagine pe care se vor adăuga clădiri din alta perioadă istorică, dar și detalii despre acestea, realizând astfel o îmbinare a lumii reale cu cea virtuală”, a explicat Andreea Cojocaru, reprezentant AMB.

Obiectivul general al proiectului, care are o valoare de 57,742.50 lei și este cofinanțat prin Administrația Fondului Cultural Național, este reinserția monumentelor istorice în spațiul comunitar și promovarea acestora prin metode neconvenționale. În vederea realizării acestei aplicații, muzeografii Casei Mureșenilor vor realiza un studiu istoric pentru cele șase zone din municipiul Brașov. „Prin intermediul acestei aplicații, de exemplu, utilizatorii vor putea afla mai multe despre zona unde acum este Hotelul Aro, și unde a existat o Biserică Reformată, care a fost demolată în vremea comunismului. Practic utilizatorii vor putea vedea cum s-a transformat și a evoluat zona pe parcursul a 100 de ani prin intermediul realității virtuale. De asemenea, vor putea vedea cum era odinioară Livada Poștei, cu zona de promenadă, sau Vila Kertsch care era în locul clădirii Modarom”, a explicat Ovidiu Savu, muzeograf la Casa Mureșenilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button