BRAȘOV. Povești clasice și moderne puse în scenă pentru copii
Teatrul „Arlechino” prezintă la sala proprie, din str. Apollonia Hirscher nr. 10:
– astăzi, 4 martie, de la orele 10.30 şi 12.00 , spectacolul cu piesa „Povestea lui Tom Degeţel”, după P.J. Stahl. Regia: Valentin Dobrescu, scenografia: Valentin Dobrescu, muzica: Alin Macovei Moraru. Distribuţia: Eliza Muraru/ Florenţa Vătavu, Manuela Zaharie, Marius Stroe, Dan Zorilă, Erika Mihaly, Adrian Dobrescu, Alexandru Dobrescu, Adrian Iuga. Un băieţel tocmai cât degetul mare, dăruit de o zână unei familii sărmane de ţărani care îşi doreau foarte tare un copil mic, trece printr-o sumedenie de aventuri, pozne şi încurcături până ajunge la curtea regelui Arthur, câştigându-i admiraţia generosului suveran. Păpuşile impresionante și actorii costumaţi în personaje ne transpun într-o lume magică a poveştilor;
– duminică, 5 martie, de la orele 10.30 şi 12.00, „Povestea care a fost pătrată”, de Gavril Cadariu. „Toate poveştile din sunt frumoase, pline de emoţie şi înţelesuri, cu eroi şi zâne, prinţese, vrăjitoare şi multe alte personaje. Totuşi, cea mai frumoasă poate, este cea pe care tocmai acum o auzi, o vezi, te joci cu ea, te joci cu imaginaţia ta. Nu ai multe lucruri în ea, doar o lume – cea pe care o vezi zilnic în jurul tău – şi care, uneori, devine chiar şi pentru o secundă atât de strâmtă şi neiertătoare, încât nu te poate primi pe tine aşa cum esti. Ce-ţi rămâne de făcut? Fetiţa din povestea noastră ştie! Nu-ţi fie frică, deschide-ţi inima, îmbrăţişează-ţi mama, tatăl ……şi vei vedea…..”, spune trhizorul Gavril Cadariu. Scenografia: Eugenia Tărăşescu Jianu, muzica: Czapp Ferencz. Distribuţia: Erika Mihaly, Adrian Iuga, Manuela Zaharie, Dan Zorilă, Cecilia Negru, Eliza Muraru, Adrian Dobrescu.
Preţ bilete (copii, părinți, bunici): 10 lei
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.