Cultură

BRAȘOV. Planuri electorale cu un impostor

 

Care sunt, evident, date peste cap. Iar asta se poata întâmpla doar într-un oraş de provincie După un turneu în Germania, Dan Tudor aduce şi la Braşov cel mai nou spectacol asupra căruia şi-a pus amprenta în calitate de regizor şi actor, „Haimanaua”. Este vorba despre o comedie din distribuţia căreia fac parte nume cunoscute ale showbizului românesc: Adela Popescu, Alina Chivulescu, Andrei Duban, Tudorel Filimon şi Dragoş Ionescu.
„Haimanaua” este adaptarea „hollywoodiană”, plină de haz, a lui Dan Tudor, după „Omul care a văzut moartea” a lui Victor Eftimiu, care surprinde prin versatilitatea montării şi prin dezinvoltura cu care alternează măştile absurde ale vagabondului.
Personajul central al piesei, Alexandru Filimon, este interpretat  printr-un surprinzător joc al destinului de… Tudorel Filimon (Nea Popa din serialul „La Bloc”), secondat cu patos de senzuala Alina Chivulescu (soţia primarului din „Las Fierbinţi”), în rolul soţiei, şi de exuberanta Adela Popescu în ipostază funny a fiicei îndrăgostite. Andrei Duban şi Dragoş Ionescu, actori cunoscuţi şi deveniţi indispensabili spectacolelor lui Dan Tudor, dau siguranţă şi savoare comică acestei noi şi inspirate puneri în scenă. „Este o comedie extraordinară, cu o distribuţie de excepţie. Premiera a avut loc în Germania, în cinci oraşe. Din septembrie, cu acest spectacol am început un turneu și vom ajunge la 30 de reprezentaţii prin toată ţara”, a declarat Andrei Duban.
Povestea piesei „Omul care a văzut moartea” pe care se bazează spectacolul „Haimanaua” vorbeşte despre planurile electorale date peste cap într-un oraş de provincie. „Din cauza vieţii grele, un cetăţean a încercat să se sinucidă. În ultima clipă, este scos din apă. Salvatorul lui este declarat Omul Zilei. Oraşul îl vrea primar, familia este dezbinată. Politica va învinge dragostea? Deznodământ tulburător! Informaţii noi arată că povestea a fost doar o farsă. Un impostor a înscenat totul în detaliu!”, este prezentarea cu care organizatorii speră să vă atragă la teatru.
   
La Braşov spectacolul va fi pus în scenă la Centrul Cultural Reduta, mâine, de la ora 19.00. Biletele, care costă 50 de lei sau 70 de lei, se găsesc la Reduta şi la Librăria St. O. Iosif.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button