Cultură

BRAȘOV. Piesă scrisă de Regele Mihai și Regina Ana, la teatrul radiofonic din foaier

 

La Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov, ca parte a celei de-a 29-a ediţii a Festivalului Internaţional de Dramaturgie Contemporană (FIDC), vor fi difuzate de astăzi piese de teatru radiofonic.  „Un lucru de care sunt extrem mândru că am reuşit să-l fac este prezenţa alături de noi a Teatrului Naţional Radio timp de o săptămână. Vor fi şapte zile de teatru radiofonic de dramaturgie contemporană, în perioada 5-11 noiembrie, în Foaierul Teatrului, începând cu ora 16.00”, a precizat Dan Cogălniceanu, managerul Teatrului „Sică Alexandrescu” Braşov. Intrarea este liberă.

O secțiune aparte a evenimentului și o surpriză pentru publicul brașovean o constituie participarea Teatrului Național Radiofonic București – Radio România, pentru prima oară, în cadrul FIDC, prin organizarea audițiilor unor creații radiofonice realizate după textele unor importanți dramaturgi contemporani sau după scenariile de teatru-document din seria „Biografii, memorii”, inspirate de oameni cu destine exemplare, de personalități ale vieții culturale.

Primul eveniment al Teatrului Național Radiofonic din cadrul FIDC 2018, astăzi, ora 16.00, în foaierul teatrului, este „Alegerea” – piesă de teatru într-un act scrisă la Versoix în anul 1960 de Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana.
Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Ion Andrei Puican.
În distribuţie: Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, George Mihăiţă, Marius Bodochi, Dorin Andone, Marius Călugăriţa, Marcelo Cobzariu şi Daniela Ioniţă Marcu.
Asistenţa tehnică: Mirela Anton și Monica Wilhelm.
Regia de studio: Janina Dicu.
Regia muzicală: Stelică Muscalu.
Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.
Redactor şi producător: Domnica Ţundrea.
Înregistrare din anul 2016.
Durata: 38.14 min

Citiți și:

BRAȘOV. Marcel Iureș și Florin Piersic jr. deschid FIDC 2018

„BRAȘOVUL, capitala internaţională a teatrului contemporan”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button