BRAȘOV. Pe cine a numit primarul Scripcaru în fruntea Filarmonicii
Primarul George Scripcaru le-a comunicat, astăzi, angajaților Filarmonicii Brașov numele noului director interimar al instituției: Dragoș Ioan Dimitriu. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri care a avut loc în sala Patria, la o zi după demisia lui Anton Niculescu.
„El (n.r. Dragoș Ioan Dimitriu) este consilierul meu personal, am avut ocazia să îl cunosc cu ceva timp în urmă și are un plan de management care să actualizeze activitatea acestei instituții și s-o facă mai modernă și mai europeană”, a precizat edilul.
„Mă gândesc la imaginea instituției pe care o voi reprezenta în următoarea perioadă, care va merge într-o direcție modernă și care se aliniază cu ceea ce este în Vest. În rest, aș dori să avem întotdeauna o comunicare foarte clară și deschisă atât între noi, cât și în relația cu Primăria”, a declarat noul director al Filarmonicii, în cadrul întâlnirii.
Ioan Dragoș Dimitriu este pianist, președintele Asociației de Promovare a Artei „Tonul tinereții” (Ton der Jugend – Verein für die Förderung der Kunst) din Viena, pe care a fondat-o, iar brașovenilor le este mai cunoscut ca și organizator al TAMTAM Festival, ajuns în acest an la a doua ediție. Are o agenție de impresariat la Viena și este fondatorul Transylvanian International Piano Competition. A organizat festivalurile SoNoRo (România), Chiemgauer Musikfruhling (Germania), Stift Zomerfestival (Olanda), Oktoberfest România, SoNoRo Musikland (România), Festivalul Croat de Muzică din Vienna (Austria), Talent Summer Master Courses (Italia). Ca organizator de evenimente muzicale, a reușit să obțină sponsorizări de peste 550.000 de euro.
La 16 ani a cântat pentru prima oară cu o orchestră dirijată de Ilarion – Ionescu Galați.
A studiat pianul la Universitatea de Muzică și Arte Dramatice din Viena, a primit burse și sponsorizări private pentru rezultatele sale. Ioan Dragoș Dimitriu și-a făcut debutul internațional în 2011, când a interpretat Concertul pentru pian nr. 5 al lui Beethoven la Sala Filarmonicii din Berlin. De atunci, a cântat pe aproape toate scenele mari din Europa, China și Japonia, adesea la evenimente caritabile.
VEZI ȘI:
BRAȘOV. Managerul Filarmonicii și-a dat DEMISIA din funcție
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.